Expresii idiomatice chinezeşti: “O vită bătrână îşi iubeşte peste măsură viţelul”(老牛舐犢)

Expresia “O vită bătrână îşi iubeşte peste măsură viţelul” este folosită pentru a descrie dragostea părinţilor faţă de copiii lor. Acest idiom se bazează pe o povestire despre Yang Biao din “Cartea Dinastiei Han Târzii”, un text istoric chinezesc ce acoperă perioada anilor 6-189 din Dinastia Han.
O vită bătrână îşi iubeşte peste măsură viţelul (Flora Chung / Epoch Times)
Nian Zheng
03.07.2013

Expresia idiomatică “O vită bătrână îşi iubeşte peste măsură viţelul” este folosită pentru a descrie dragostea părinţilor faţă de copiii lor. Ea se bazează pe o povestire despre Yang Biao din Cartea Dinastiei Han Târzii, un text istoric chinezesc ce acoperă perioada anilor 6-189 din Dinastia Han.

Yang Xiu, un om talentat, inteligent şi isteţ, era secretarul împăratului Cao Cao. Adesea, el putea citi gândurile suverănului sau. Cao Cao era un om foarte suspicios şi, simţind că talentul şi capacităţile lui Yang i-ar putea ameninţa viitorul, a găsit un pretext şi l-a executat pe Yang Xiu.

Auzind că Yang Xiu a fost ucis de Cao Cao, Yang Biao, tatăl lui Yang Xiu, s-a mâhnit cumplit. Deşi nu a îndrăznit să se plângă în faţa lui Cao Cao, şi-a jelit fiul în taină, acasă.

Într-o zi, Cao Cao l-a întâlnit pe Yang Biao, întrebându-l: “Ce s-a întâmplat? Arăţi atât de palid şi slăbit!” Yang Biao i-a răspuns: “Mi-este ruşine de mine. Ţineţi minte cum ministrul Jin şi-a putut omorî cei doi fii pentru că se purtaseră nepotrivit, aşa încât să nu aibă probleme cu ei pe viitor. Totuşi, eu nu sunt la fel de înţelept ca ministrul Jin. Eu încă sunt foarte ataşat de fiul meu prin sentimente adânci, asemenea unei vite bătrâne când îşi linge viţelul. De aceea sunt eu atât de palid şi slăbit.”

Cuvintele lui Yang Biao i-au trezit lui Cao Cao mustrări de conştiinţă.

Mai târziu, formularea “O vită bătrână îşi iubeşte peste măsură viţelul” a devenit o expresie idiomatică ce descrie iubirea părintească profundă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor