O nouă etapă în procesul de aderare a R. Moldova la UE: Suficient de pregătită pentru deschiderea primului cluster de negocieri

Republica Moldova este „suficient de pregătită” pentru deschiderea negocierilor pe Clusterul 1 privind valorile fundamentale, astfel că se apropie de o nouă etapă in procesul de aderare la Uniunea Europeană. Printr-o scrisoare oficială transmisă miercuri, 3 iunie, sub egida Preşedinţiei cipriote a Consiliului UE, cele 27 de state membre au invitat Chişinăul să îşi depună oficial poziţia de negociere, notează Ziarul de Gardă.
Documentul, semnat în numele statelor membre de către ambasadoarea şi preşedinta Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), Christina Rafti, a fost adresat Excelenţei Sale, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Daniela Morari, care a punctat că acesta este un pas important înainte pentru ţară.
„Suntem recunoscători Preşedinţiei Cipriote a Consiliului UE pentru sprijinul şi leadership-ul puternic de care a dat dovadă în ultimele luni, precum şi pentru eforturile sale continue de a avansa procesul de extindere. Acest lucru marchează un pas important înainte şi reflectă progresul constant al procesului de aderare a ţării noastre la UE”, a declarat ambasadoarea Daniela Morari în acest context.
În urma evaluării pozitive a îndeplinirii criteriilor de referinţă (opening benchmarks), UE consideră că Republica Moldova este pregătită pentru pasul următor, în scrisoare menţionându-se: „Sunteţi invitată să transmiteţi poziţia dumneavoastră de negociere în cadrul Conferinţei de Aderare, în vederea deschiderii acestui cluster”.
Potrivit viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, decizia din 3 iunie reprezintă rodul unei munci intense la nivel diplomatic şi un sprijin puternic din partea partenerilor occidentali.
„Astăzi au fost făcuţi noi paşi importanţi, sub Preşedinţia cipriotă a Consiliului UE, pentru avansarea formală a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este un semnal important că extinderea rămâne o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană şi că Moldova continuă să beneficieze de sprijin pentru parcursul său european”, a remarcat Cristina Gherasimov.
Totodată, ea a ţinut să specifice că, în perioada imediat următoare, discuţiile se vor concentra la nivelul Consiliului UE pentru finalizarea ultimelor proceduri administrative care vor permite deschiderea formală a primului cluster în cadrul unei Conferinţe de Aderare interguvernamentale.
„Moldova este pregătită să avanseze pe baza propriilor merite, iar fiecare pas înainte ne apropie de obiectivul nostru strategic – aderarea la Uniunea Europeană”, a conchis viceprim-ministra.
Amintim că Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a depus cererea de aderare la UE la scurt timp după începerea războiului rus de agresiune împotriva statului vecin, în februarie 2022. În luna iunie a aceluiaşi an, Moldova a obţinut statutul de candidat la Uniunea Europeană, iar în 2023, cele 27 de state membre ale UE au dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare.