O nouă contestaţie, depusă de susţinătorii lui Udrea. Ce solicită aceştia
alte articole
După ce contestaţia iniţială depusă de susţinătorii Elenei Udrea a fost respinsă ca lipsită de temei, aceştia au decis să depună alta. Cristian Petrescu a anunţat că a depus marţi, la Comisia de Litigii şi Statut a PDL, o nouă contestaţie la alegerile pentru preşedinţia partidului care au avut loc la Convenţia Naţională Extraordinară de pe 23 martie.
În noua contestaţie, s-a cerut reorganizarea Convenţiei pentru ca la precedenta au existat nereguli legate de delegaţi care au votat şi nu sunt membri PDL. Susţinătorii Elenei Udrea au cerut verificarea apartenenţei acestora la PDL.
În afară de susţinătorii lui Udrea, mai există şi mulţi alţi colegi dezamăgiţi de ce s-a întâmplat la Convenţie, a precizat Petrescu. "Sunt unii care doresc fie o altă formaţiune, dar nu se pune problema plecării din partid, ne luptăm cu USL", a precizat Petrescu.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că încă nu există Comisia de etică, litigii şi statut, care să se ocupe de soluţionarea contestaţiei depuse de Petrescu, iar membrii acesteia vor fi aleşi abia peste aproape două săptămâni.
Contestaţia înaintată iniţial de susţinătorii Elenei Udrea, nemulţumiţi de rezultatul alegerilor de sâmbătă, a fost analizată în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar rezultatul final a fost anunţat de preşedintele Comisiei de Organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal, Ioan Bălan.
Votul de la Convenţia de sâmbătă a fost corect, la fel şi numărătoarea voturilor, a precizat Bălan. Contestaţiile analizate au fost declarate neîntemeiate. "Subiectul este închis", a concluzionat Ioan Bălan.
Vasile Blaga a fost declarat sâmbătă seara câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, cu 2.344 voturi din totalul celor 4.567 valabil exprimate, iar Elena Udrea s-a clasat pe locul al doilea cu 2.014 voturi, în timp ce Monica Macovei a primit numai 209.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că lucrurile "sunt încheiate aici": "Încerc să fiu calm. Eu nu am umblat azi-noapte prin hoteluri, nu am venit să vă dau de mâncare gratis". Pe viitor, preşedintele PDL se va concentra pe bătălia cu USL şi aşteaptă o echipă unită cu care să se ocupe de reconstrucţia partidului şi a dreptei româneşti.