O navă nord-coreeană face incursiuni în apele Coreei de Sud pentru a testa pregătirea militară

O navă de patrulare nord-coreeană a trecut de câteva ori frontiera maritimă contestată dintre cele două Corei, aparent într-o demonstraţie de forţă faţă de manevrele militare americane şi sud-coreene din zonă, a anunţat marţi Ministerul sud-coreean al Apărării.
. (Roni Lehti / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
25.02.2014

O navă de patrulare nord-coreeană a trecut de câteva ori frontiera maritimă contestată dintre cele două Corei, aparent într-o demonstraţie de forţă faţă de manevrele militare americane şi sud-coreene din zonă, a anunţat marţi Ministerul sud-coreean al Apărării.

Nava nord-coreeană a făcut trei incursiuni în noaptea de luni spre marţi. La una din incursiuni, nava a intrat cca 3,7 kilometri în apele sud-coreene, dar apoi s-a retras datorită somărilor tirurilor inamice, a afirmat un purtător de cuvânt al ministerului, Kim Min-seok.

"Credem că este vorba despre testarea situaţiei pregătirii noastre militare", a declarat acesta într-o conferinţă de presă.

Partea nord-coreeană a încălcat de multe ori frontiera maritimă intercoreeană contestată de către Phenian, însă acesta este primul incident în anul 2014.

Statele Unite şi Coreea de Sud desfăşoară în prezent manevre militare anuale, pe care Phenian-ul le consideră un antrenament în vederea invadării teritoriului nord-coreean, incidentul fiind legat de aceste manevre comune.

Frontiera maritimă dintre cele două Corei a fost stabilită în mod unilateral de către Misiunea ONU în Peninsula Coreea, după război (1950-1953), însă incidente sporadice şi sângeroase s-au produs pe toată perioada, şi anume în 1999, 2002 şi 2009.

Manevrele militare anuale americano-sud-coreene "Key Resolve" şi "Foal Eagle" se vor desfăşura până la 18 aprilie.

"Key Resolve" durează o săptămână şi constă în simulări informatice, pe când "Foal Eagle" se desfăşoară pe o perioadă de opt săptămâni şi implică forţe aeriene, terestre şi maritime.

Manevrele efectuate în 2013 au dus la intensificarea tensiunilor existente în peninsulă. Coreea de Nord a ameninţat că va efectua atacuri nucleare preventive, după ce armata americană a angajat bombardiere invizibile pe radar cu capacitate nucleară.

Coreea de Sud şi Statele Unite au informat că exerciţiile din 2014 vor avea o amploare mai mică, de această dată neparticpând portavioane şi bombardiere strategice.

Cele două Corei se află teoretic în război, întrucât în 1953 s-a ajuns la un armistiţiu, de atunci nesemnându-se niciun tratat de pace.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor