O firmă din Lituania cu reputaţie îndoielnică va primi milioane de lei pentru alimentaţia copiilor din Străşeni

UAB Pontem a fost singura participantă la licitaţia organizată de guvernul RM. Lipsa discuţiilor cu alţi agenţi economici despre serviciile de alimentaţie a elevilor sugerează faptul că firma lituaniană a fost sprijinită personal de Pavel Filip, afirmă mold-street.com.
Copii mâncând la şcoală (theconversation.com)
Ştefan Sârbu
08.05.2019

O companie din Lituania a câştigat din prima cel mai mare contract din acest an pentru prestarea de servicii de alimentaţie în 66 de instituţii de educaţie timpurie, primară, gimnazială şi liceală din raionul Străşeni. Deşi are o reputaţie îndoielnică, UAB Pontem va primi milioane de lei din bugetul Republicii Moldova pentru acest scop.

Proiectul, în valoare totală de circa 180 de milioane lei, este unul pilot şi prevede externalizarea serviciilor de alimentaţie a copiilor şi adolescenţilor în instituţiile de educaţie din raionul Străşeni.

La doar câteva săptămâni de la lansare, premierul Pavel Filip care anterior a avut o întrevedere cu Irmantas Norkus, ce se ocupă de investiţiile UAB Pontem s-a grăbit să aducă laude proiectului care în opinia sa, va fi implementat cu succes, urmând a fi extins la nivelul întregii ţări.

În urma discuţiilor cu businessmanul lituanian din luna octombrie 2018, prim-ministrul a dispus crearea unui grup de lucru cu participarea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Ministerului Finanţelor şi ai companiei lituaniene, pentru a efectua o analiză detaliată a costurilor şi a elabora un proiect privind pilotarea noului model de organizare a alimentaţiei în instituţiile educaţionale în unul din raioanele R. Moldova.

„Rezultatele analizei nu au fost făcute publice, iar circumstanţele intrării pe piaţa moldovenească a companiei UAB Pontem – dar şi lipsa discuţiilor la acest subiect cu alţi agenţi economici sugerează faptul că aceasta a fost sprijinită direct sau indirect chiar de premierul Pavel Filip”, transmite mold-street.com.

UAB Pontem a fost singurul participant la licitaţia organizată de guvernul moldovean. De menţionat că şi autorităţile ucrainene au fost acuzate că favorizează compania lituaniană care mai desfăşoară activităţi similare în Ucraina şi Letonia.

În ţara de origine, compania UAB Pontem a ajuns un veritabil imperiu în domeniu, controlând aproape 40% din piaţă, dar anul trecut a fost inclusă într-o listă neagră pentru că a furnizat lapte ce nu corespundea normelor de alimentaţie.

Mai mult, presa lituaniană a amintit şi despre faptul că denumirea actuală a firmei Pontem (până în 2013 Smulkus urmaş) a apărut după un scandal legat de evaziune fiscală. Compania a urmat o procedură de „purificare” pentru a fi admisă în 2019 la licitaţiile pentru achiziţia de servicii de alimentaţie a copiilor din Lituania.

„Dacă purificarea din Lituania a fost eficientă şi s-a extins şi asupra operaţiunilor din alte ţări – inclusiv Republica Moldova – va arăta timpul. Cert este că piaţa de alimentare publică în sistemul de educaţie moldovenesc, care este evaluată la peste un miliard de lei anual, necesită nu doar atragerea unor jucători străini, ci şi o reformare profundă a domeniului de achiziţii publice”, concluzionează sursa citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor