O descoperire accidentală în laborator dezvăluie "lucrul simplu" de care se tem ploşniţele de pat

O descoperire accidentală făcută în laborator arată că ploşniţele de pat se tem de apă şi umezeală, potrivit unui nou studiu care ar putea duce la noi strategii de control al răspândirii acestor insecte invazive.

Ploşniţa de pat comună, Cimex lectularius, este o insectă care se hrăneşte cu sânge şi care se poate instala rapid într-o locuinţă, fiind extrem de dificil de eliminat.

Un număr tot mai mare de cercetări sugerează că, în ultimii 20 de ani, a avut loc o reapariţie globală a ploşniţelor de pat, în principal din cauza dezvoltării rezistenţei acestor insecte la pesticidele chimice, informează Independent. Astfel, cercetătorii încearcă să înţeleagă mai bine comportamentul lor pentru a îmbunătăţi metodele de control.

Noul studiu arată că ploşniţele de pat evită apa şi suprafeţele umede. Un astfel de comportament nu fusese cunoscut anterior.

Descoperirea surprinzătoare, spun cercetătorii, se potriveşte bine cu structura fizică a insectelor, care au corpuri foarte plate şi mici orificii respiratorii numite spiracule de-a lungul părţilor laterale ale abdomenului.

„Dacă intră în contact fizic cu un corp de apă, vor rămâne lipite de suprafaţă acestuia, blocându-le deschiderile respiratorii”, a explicat Dong Hwan Choe, unul dintre autorii studiului publicat în Journal of Ethology.

„Datorită puterii sale puternice de aderenţă, apa poate fi foarte periculoasă din perspectiva unei ploşniţe de pat. Aşadar, nu este surprinzător să aflăm că sunt extrem de aversive faţă de umezeală”, a spus dr. Choe, entomolog la University of California, Riverside.

Cea mai recentă descoperire a fost făcută accidental în timpul unor lucrări de rutină în laborator. Cercetătorii menţineau colonii de ploşniţe de pat în mici flacoane şi plasau deasupra acestora un dispozitiv artificial de hrănire umplut cu sânge.

Insectele se căţărau în sus şi îşi împingeau aparatul bucal printr-o membrană subţire pentru a ajunge la sânge.

Membrana unui flacon care conţinea sângele a fost uşor deteriorată, iar sângele din dispozitivul de hrănire a început să se infiltreze într-o bucată de hârtie păstrată în interior pentru ca insectele să o folosească drept suport de prindere.

„Sângele scurs îmbiba încet hârtia de la partea superioară a flaconului. Am crezut că ploşniţele vor fi bucuroase să bea sângele din hârtie. Dar ceea ce am văzut a fost foarte diferit. Ele evitau activ partea de hârtie care devenise umedă de sânge. Nici măcar nu se apropiau de zonele umede”, a spus dr. Choe.

Oamenii de ştiinţă au umezit apoi hârtia din flacoane cu apă pentru a testa dacă umezeala în sine era responsabilă.

Au descoperit că ploşniţele evitau şi acele zone.

Experimente suplimentare au arătat că toate ploşniţele – fie masculi sau femele, tinere sau bătrâne – evitau suprafeţele umede.

Dăunătorii se retrăgeau dintr-o zonă umedă mai repede decât se apropiau de ea în multe cazuri, efectuând adesea „întoarceri rapide în U”, potrivit studiului.

Aceste constatări ar putea influenţa strategiile de control al infestărilor, au spus cercetătorii.

Ei indică o soluţie simplă dacă o persoană suspectează că ar putea avea ploşniţe pe corp.

„Faceţi o baie. Va rezolva problema. Desigur, ploşniţele din cameră sau de pe pat vor necesita abordări diferite”, a spus dr. Choe.