O carte omagială de 15 kilograme a fost dedicată lui Pele

O carte omagială, cu greutatea de 15 kilograme, dedicată fostului fotbalist Pele şi denumită 1283, conform numărului de goluri marcate în carieră de brazilian, a fost lansată, miercuri, la Sao Paulo.
Edson Arantes do Nascimento, Pele, '1283', 16 octombrie 2013. (VANESSA CARVALHO / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
17.10.2013

O carte omagială, cu greutatea de 15 kilograme, dedicată fostului fotbalist Pele şi denumită 1283, conform numărului de goluri marcate în carieră de brazilian, a fost lansată, miercuri, la Sao Paulo.

În valoare de 3.600 de reali (1.225 de euro), cartea cuprinde 500 de fotografii şi 1.283 de texte, va fi emisă în 1.283 de exemplare, prezentarea acesteia fiind făcută chiar de Pele, care a fost emoţionat până la lacrimi.

”Aceasta mă face să cred că am lăsat o moştenire Braziliei”, a declarat Edson Arantes do Nascimento "Pele", ajuns la vârsta de 72 de ani.

Cartea a fost emisă, de asemenea, într-o ediţie de lux, cu aproximativ 200 de exemplare, şi include o fotografie semnată de fostul balon de aur, care va fi pusă în vânzare cu un preţ de 1.920 de euro per bucată.

”Este foarte emoţionant să văd toate aceste imagini, pentru că ele mi-au amintit de toate persoanele care m-au iubit şi susţinut în cariera mea: familia, prietenii, coechipierii şi suporterii”, a susţinut fostul campion mondial.

Cartea omagială va fi lansată şi în afara Braziliei, în Londra, New York şi Dubai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor