Victor Piţurcă: „Suntem fericiţi, am ajuns la baraj, credem în şansa noastră”
alte articole
Selecţionerul naţionalei, Victor Piţurcă, a atras atenţia, marţi seară, că o prezenţă la Cupa Mondială de Fotbal din Brazilia ar fi extraordinară însă nu am trecut de, poate cel mai greu meci, cel de baraj.
Selecţionerul îndeamnă la realism, experienţa barajelor ratate din trecut e dureroasă. Tinerii din lotul de acum nu o au şi nici nu înţeleg prea bine pentru ce joacă. În lotul de astăzi nu există nici un jucător cu experienţa unei finale mondiale.
"Suntem fericiţi, am ajuns la baraj, credem în şansa noastră. Sper să şi reuşim să ne calificăm. Pentru mine ar fi foarte important, dar mai ales pentru această generaţie. Am avut şi jocuri care n-au mulţumit publicul, nu am luat punctele dorite, dar am reuşit să ajungem la baraj. Am ştiut că Olanda conduce cu 1-0 la pauză, dar pe mine m-a preocupat jocul meu. Vom vedea ce ne vor hărăzi sorţii la baraj, cu siguranţă vom avea şansa a doua, dar ne-o vom juca aşa cum ştim noi. Să fim realişti, nu înseamnă foarte mult dacă am ajuns la baraj, dar dacă această campanie ar fi încununată cu prezenţa în Brazilia, ar fi extraordinar" a transmis Piţurcă pentru GSP.
Selecţionerul a mai transmis că această prezenţă la baraj nu are de ce să fie sărbătorită, bucuria fiind păstrată abia după calificarea pentru Cupa Mondială din Brazilia.
Pentru campania susţinută în vederea Cupei Mondiale din 2014, Piţurcă le oferă un ”zece”, şi se consideră mulţumit de evoluţia studenţilor săi.
Mult aşteptata tragere la sorţi va avea loc pe 21 octombrie, la sediul FIFA din Zurich. Partidele în dublă manşă se vor disputa la 15 noiembrie, respectiv 19 noiembrie.