O bază a ONU din Afganistan a fost incendiată

O parte a unei baze ONU din oraşul afgan Kunduz a fost incendiată, în timpul unor noi proteste faţă de incendierea Coranului de către soldaţi americani.
Proteste anti-SUA în Afganistan, 24 februarie 2012. (Aref Karimi / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
25.02.2012

O parte a unei baze ONU din oraşul afgan Kunduz a fost incendiată, în timpul unor noi proteste faţă de incendierea Coranului de către soldaţi americani.

Potrivit medicilor locali, patru persoane şi-au pierdut viaţa şi zeci au fost rănite în ciocniri.

Un grup de 500 de manifestanţi au atacat cu pietre, bâte şi obiecte ascuţite poliţiştii care apărau baza ONU, a declarat comandantul adjunct al poliţiei.

"Apoi au fost trase focuri de avertisment. Dar au respins avertismentele noastre", a adăugat el.

Martori oculari au anunţat că în oraş au fost auzite focuri de armă şi mai multe clădiri au fost incendiate.

"Manifestanţii au dat foc la mai multe magazine şi o parte dintr-o clădire guvernamentală", a spus un proprietar de magazin din Kunduz.

Trei persoane au murit şi în provincia Logar, din sudul ţării.

Locuinţa guvernatorului din provincia Laghman a fost atacată sâmbătă. Martori au spus că fum se ridică dintr-unul dintre turnurile de securitate ale clădirii.

Forţe de elită afgane au fost trimise la faţa locului.

Medicii de la spitalul Laghman au declarat că 21 de persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare critică.

Poliţia a arestat 17 persoane înarmate, a spus guvernatorul provinciei, Mohammad Iqbal Azizi.

Demonstraţii au mai avut loc în provinciile Paktia, Nangarhar şi Sari Pul.

Mii de afgani furioşi au ieşit vineri pe străzi, în a patra şi cea mai sângeroasă zi de proteste. 12 persoane şi-au pierdut viaţa vineri în întreaga ţară, în timp ce mulţimea a atacat baze şi misiuni diplomatice americane.

Majoritatea deceselor au fost înregistrate în provincia Herat, din vestul ţării, unde manifestaţiile fuseseră limitate anterior.

De la începutul protestelor, 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv doi soldaţi americani.

Vineri dimineaţă, comandantul trupelor NATO din Afganistan, generalul John Allen, a făcut apel la calm.

Preşedintele american, Barack Obama, i-a cerut scuze joi omologului afgan, Hamid Karzai, şi poporului afgan, după ce un soldat american a incendiat mai multe exemplare din Coran, la o bază militară din Afganistan. Militarii susţin că deţinuţi talibani foloseau cărţile pentru a-şi transmite mesaje.

Resturile carbonizate ale cărţii sfinte a musulmanilor au fost găsite de muncitori locali.

"Îmi exprim regretele mele sincere pentru incident. Vă prezint, dumneavoastră şi poporului afgan, scuzele mele cele mai sincere", i-a scris Obama preşedintelui Karzai, asigurându-l că vor fi luate măsuri pentru a nu se mai repeta astfel de acte, anunţă Preşedinţia de la Kabul. Scrisoarea i-a fost transmisă preşedintelui Karzai de către ambasadorul american la Kabul, Ryan Crocker.

Afganistanul este o ţară extrem de religioasă, unde o mare parte din populaţie este analfabetă şi susceptibilă la tentativele de manipulare.

Musulmanii consideră Coranul cuvântul Domnului şi tratează fiecare exemplar cu un respect profund.

Anul trecut, cel puţin 24 de persoane, inclusiv un român angajat al ONU, au fost ucişi în protestele din Afganistan, după ce un pastor american radical a dat foc unei copii a Coranului în Florida.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor