Noul şef al CSM, despre deţinuţii scriitori: "Este imposibil ca o carte să fie scrisă în 48 de ore"

. (Photos.com)
Loredana Diacu
06.01.2016

Numit miercuri în fruntea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mircea Aron a abordat, în discursul său şi fenomenul deţinuţilor scriitori, care au produs un val de aşa-zise "cărţi ştiinţifice" pentru a ieşi mai repede din închisoare.

"Atunci când vă interesaţi de activitatea unui organism de genul CSM, puteţi să urmăriţi pe site comisia pe care eu am întemeiat-o, comisia 1, pe care eu am propus-o, pentru că am văzut că judecătorii sunt parte din aceste lucruri de eliberare condiţionată. Este imposibil ca o carte să fie scrisă în 48 de ore, şi nu sunt toate ştiinţifice, nu orice este tipărit înseamnă că este o carte. Noi putem avea iniţiative în acest domeniu, pe care le putem trimite la Ministerul Justiţiei. Ministerul va urma după aceea să le studieze", a declarat Mircea Aron, citat de B1 TV.

Reamintim că plenul CSM s-a reunit miercuri pentru a-şi alege un nou preşedinte şi un nou vicepreşedinte, pentru aceste funcţii candidând doar două persoane - judecătorul Mircea Aron, respectiv procurorul Luminiţa Palade.

Recomandăm şi Care sunt cei mai prolifici scriitori din penitenciar. Lista completă a "producătorilor" de lucrări ştiinţifice

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor