Noul derby al campionatului, Steaua – Petrolul, s-a terminat la egalitate, 1-1

Laurentiu Reghecampf, Gabriel Iancu, Naţional Arena 26 noiembrie 2013. (Lars Baron / Bongarts / Getty Images)
P. P.
02.12.2013

Steaua s-a menţinut în fruntea clasamentului încă de la începutul campionatului. Cu meciuri în minus, şi neînfrânţi până în prezent, echipa a adus confirmări constante că în acest sezon nimeni nu se ”pune” cu ei, cel puţin în campionatul intern.

A venit însă meciul cu Petrolul. ”Lupii Galbeni” au venit curajoşi la Bucureşti şi nu au aveau nici un motiv să nu o facă. Între declaraţiile lui Gigi, concediile lui Reghecampf, combinaţiile lui Ana Maria şi înfrângerile din Ligă, Steaua este de bătut în campionat, chiar dacă nu de oricine.

Elevii lui Contra trag la campionat, sau măcar asta zic în declaraţii. Texeira, Geraldo, Albin, Guilherme şi Hoban sunt toţi jucători care şi-ar găsi uşor locul în primul 11 din Bucureşti, chiar mai bine decât o fac uneori, mulţi din cei prezenţi.

La Steaua, parcă plictisiţi de statutul de lider al campionatului, Nikolic, Adi Popa sau Chipciu nu-şi mai găseau locul în teren şi nici valoarea din sezonul trecut.

Petrolul este primul pe poartă. Teixera şi Camara ţintesc amândoi poarta lui Tătăruşanu dar mingea trece puţin pe lângă iar ocaziile se plătesc. Bourceanu execută o lovitură liberă, Szukala se înalţă nemarcat însă Pecanha respinge balonul cu un reflex uimitor. Peste doar câteva minute, Prepeliţă primeşte o minge respinsă de apărarea adversă şi transformă pentru 1-0 cu un şut din 10 metri.

Supăraţi parcă de greşeala din apărare, Petrolul reîncepe ofensiva. Albin primeşte primul şansa egalării dar şutul din şase metri a trecut dezamăgitor pe lângă. La următoarea fază de atac a Petrolului, Geraldo urcă în atac parcă hotărât de o ”întâmplare”, trimite inspirat spre Benga iar acesta reia imparabil din careu cu un ”drop” care-l lasă mască pe Tătăruşanu,

După al doilea gol, jocul s-a deschis în ambele direcţii, însă doar Stelei i-a reuşit un contraatac prin Adi Popa care a ratat ultima ocazie notabilă a partidei.

Lupta pentru titlu a rămas strânsă, egalul n-a avantajat pe nimeni. Poate pe Astra. Reghecampf şi Contra au răbufnit nervos la finalul partidei, probabil că ambii sunt de părere că ”nu au câştigat un punct, au pierdut două.”

STEAUA: Tătăruşanu - Chipciu, Varela, Szukala, Latovlevici - Bourceanu, Prepeliţă - Adi Popa, Iancu, Tănase - Nikolic
Rezerve: Nită, Tatu, Pârvulescu, Stânciu, Piovaccari, Neagu, Răduţ
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

PETROLUL: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Benga, Guilherme - De Lucas, Hoban - Priso, Albin, Teixeira - Camara
Rezerve: Bornescu, Mustivar, Walter Fernandez, Hamza, Achim, Romario, Morar
Antrenor: Cosmin Contra

Arbitri: Ov. Haţegan, Ad. Ghinguleac, Ov. Artene

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor