Nouă sportivi români au obţinut calificarea la Jocurile Paralimpice
alte articole
România participă cu o delegaţie de 9 sportivi, cea mai numeroasă din istoria participărilor sale, la Jocurile Paralimpice 2012 de la Londra, care se poate mări după ultimele concursuri de calificare, anunţă Comitetul Paralimpic Român, când au mai rămas 100 de zile până la începerea competiţiei.
La atletism suntem reprezentaţi de ieşeanul Florin Cojoc, recent medaliat cu aur la Mondialele din Croaţia cu performanţa de 6,30 m, nou record personal. La ciclism participă Eduard Novak, multiplu campion mondial, şi Imre Torok, ambii din Miercurea Ciuc.
La înot s-au calificat deja fraţii Samuel şi Naomi Ciorap din Cluj şi Georgiana Bâzdoacă, dar şanse de calificare mai au clujenii Valentin Velecico şi Petre Prundaru.
La tenis de masă a obţinut calificarea clujeanul Dacian Makszin, iar bucureşteanca Gabriela Constantin are şanse de a participa ca rezervă.
Ciprian Anton, la tenis în scaun cu rotile, nu a reuşit calificarea, dar ar putea primi o invitaţie şi în acest caz România ar avea reprezentanţi la 5 sporturi, o altă premieră.
"Sunt mândră de echipă, performanţele atinse sunt extraordinare şi le voi ţine pumnii concurenţilor pe toată durata calificărilor, aflate încă în derulare! Vă invit alături de mine să îi sprijinim", a declarat Sally Wood Lamont, preşedintele Comitetului Paralimpic Român.
Jocurile Paralimpice de la Londra se desfăşoară între 28 august şi 9 septembrie 2012.