Nou şef numit la Inspecţia Muncii. Subordonaţii i-ar fi încărcat portbagajul cu pungi, vin şi ţuică

Denis Brateş (Facebook)
Ana Ion
15.09.2026
Denis Brateş (Facebook)
Ana Ion
15.09.2026

Dantes Nicolae Bratu se află din nou în centrul unei controverse, la scurt timp după revenirea sa la conducerea Inspecţiei Muncii. După o şedinţă cu şefii inspectoratelor teritoriale din ţară, mai multe persoane au fost surprinse transportând pungi şi cutii către autoturismul de serviciu, scrie Adevărul.

Întâlnirea de lucru a avut loc pe 10 septembrie, începând cu ora 10.00, la sediul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. La reuniune au participat inspectorii-şefi şi inspectorii-şefi adjuncţi din ţară, inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Derzsi Akos, precum şi Constantin Bujor, şeful ITM Bucureşti.

Şedinţa s-a încheiat după puţin mai mult de o oră şi jumătate. La final, mai multe persoane au fost surprinse transportând diverse pungi şi cutii către autoturismul folosit de conducerea Inspecţiei Muncii, un Ford Puma. În cea mai mare parte, bunurile au fost preluate de şofer şi depozitate în portbagaj.

Unul dintre momentele surprinse îl are în prim-plan pe Nicolae Dumitru, inspector-şef al ITM Călăraşi şi fost subprefect al judeţului. Acesta apare aducând o plasă pe care i-a înmânat-o şoferului lui Dantes Bratu. În acel moment, şeful Inspecţiei Muncii se afla la doar câţiva metri distanţă.

Un alt episod îi are în centrul atenţiei pe Antonio Bădescu, inspector-şef adjunct Relaţii de Muncă Timişoara, şi Rolf Athalvin Lupu, inspector-şef adjunct Securitate şi Sănătate în Muncă Timişoara.

Cei doi au parcat un Jaguar în apropierea autoturismului folosit de Bratu şi au scos din maşină două plase voluminoase. Acestea au fost transportate ulterior până la Fordul Puma şi introduse în portbagaj. După aceea, şoferul a plecat împreună cu Dantes Bratu.

Momentele surprinse au continuat şi după ce autoturismul a părăsit parcarea universităţii. La câţiva metri distanţă, maşina s-a oprit, iar o persoană s-a apropiat cu o cutie neinscripţionată. Conţinutul acesteia nu este cunoscut.

Potrivit imaginilor, Dantes Bratu se afla pe locul din dreapta-faţă al autoturismului. Cutia a fost introdusă în maşină cu ajutorul şoferului. Ulterior, persoana care a adus cutia a deschis portiera şi a purtat o scurtă discuţie cu şeful Inspecţiei Muncii.

Vin spumant şi o sticlă de cinci litri de ţuică

Un alt moment este asociat cu reprezentanţii ITM Constanţa. Conform informaţiilor prezentate, la autoturismul folosit de Dantes Bratu a ajuns un Duster aparţinând instituţiei.

În imaginile publicate de sursa citată pot fi observate mai multe produse, printre care o cutie de vin spumant de la podgoriile Silvania, o sticlă de ţuică de cinci litri şi două pungi frigorifice de la Lidl.

Produsele au fost transportate până la autoturismul de serviciu şi ulterior introduse în portbagaj.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos