Norvegia a decis să dubleze susţinerea financiară în Moldova
alte articole
Guvernul Norvegiei a decis să dubleze susţinerea financiară în Republica Moldova, astfel încât bugetul ajutorului acordat va ajunge la 10 milioane de dolari, au declarat cei doi miniştri de externe, Natalia Gherman şi Borge Brende în cadrul unei conferinţe de presă la Chişinău. În acest context Natalia Gherman mai susţine că experienţa Norvegiei este utilă şi extrem de necesară Republicii Moldova.
"Asistenţa energetică şi respectarea drepturilor omului, sunt domenii în care avem nevoie de asistenţa Norvegiei. Experienţa Norvegiei este binevenită în orice domeniu şi trebuie preluată de Republica Moldova", a declarat ministrul de Externe, Natalia Gherman.
La rândul său, ministrul de Externe norvegian, Borge Brende susţine că Norvegia, ca partener, este deschisă să investească în dezvoltarea tuturor domeniilor din ţara noastră, apreciind progresele din ţara noastră în implementarea reformelor. De asemenea oficialul european a felicitat cetăţenii cu liberalizarea regimului de vize şi a spus că ne aşteaptă să vizităm zonele pitoreşti ale Norvegiei.
Cei doi miniştri de externe au mai anunţat, că în 12 mai, Republica Moldova va găzdui un forum investiţional la care va participa şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.
Precizăm că Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, Borge Brende, a sosit luni la Chişinău, la invitaţia omologului său Natalia Gherman.