Noi ciocniri violente, soldate cu morţi, între poliţia chineză şi manifestanţi tibetani
China a confirmat că un tibetan a fost împuşcat mortal în provincia Sichuan, în al doilea episod de ciocniri violente cu forţele de securitate de săptămâna aceasta, relatează BBC News.
Oficiali locali au declarat că un grup de manifestanţi a atacat marţi o secţie de poliţie din comitatul Seda.
Potrivit agenţiei de presă Xinhua, poliţia a folosit forţa la Seda "după ce eforturile de convingere şi apărarea cu arme neletale au eşuat". Forţele de ordine au spus că mulţimea a atacat secţia de poliţie cu "sticle de gazolină, cuţite şi pietre" şi a deschis focul.
Însă activişti tibetani au spus că forţele de securitate au deschis focul asupra persoanelor care protestau faţă de represiunea religioasă şi că cel puţin doi oameni au fost ucişi.
Luni, cel puţin alţi doi manifestanţi au fost ucişi în comitatul Draggo, învecinat.
Comunităţi importante de etnici tibetani trăiesc în mai multe zone din provincia Sichuan, aflată la graniţa cu Tibetul.