Nicuşor Dan şi Bolojan, somaţi de revoluţionari şi urmaşi ai eroilor din '89 să interzică onorurile oficiale pentru Iliescu

Asociaţiile de revoluţionari şi urmaşi ai eroilor din Decembrie 1989 au transmis o scrisoare deschisă preşedintelui României, Nicuşor Dan, şi premierului Ilie Bolojan, solicitând interzicerea oricăror onoruri oficiale pentru Ion Iliescu, aflat pe patul de moarte, şi desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD).
Semnatarii denunţă faptul că, la 35 de ani de la Revoluţie, responsabilii pentru crimele din 1989 nu au fost condamnaţi, ci continuă să fie trataţi cu privilegii şi respect instituţional, în timp ce urmaşii victimelor sunt marginalizaţi şi privaţi de drepturile garantate prin lege.
Redăm mai jos scrisoarea deschisă:
Stimate domnule Preşedinte,
Stimate domnule Prim-ministru,
Vă adresăm această scrisoare în numele memoriei celor care au murit în Decembrie 1989 pentru libertatea României. Suntem copiii, soţiile, părinţii şi camarazii celor care au fost împuşcaţi în stradă, în numele unei Revoluţii care a fost ulterior deturnată, manipulată şi confiscată.
Au trecut 35 de ani, Justiţia a întârziat, adevărul a fost tergiversat. Iar cei care poartă responsabilitatea acelor crime nu doar că NU au fost condamnaţi, dar continuă să fie trataţi cu onoruri, privilegii şi complicitate instituţională. Această realitate este inacceptabilă.
Ion Iliescu, inculpat în Dosarul Revoluţiei pentru crime împotriva umanităţii, a afirmat public în 2016: „Până când să ne mai plângem morţii?” Răspunsul nostru este limpede: până când criminalii nu vor mai fi onoraţi, iar victimele vor fi, în sfârşit, respectate.
Ne opunem categoric oricărei forme de onoruri militare, funeralii oficiale sau discursuri de stat la adresa acestui „tovarăş”, în numele celor care şi-au pierdut viaţa, al celor rămaşi în suferinţă, dar şi al întregii conştiinţe civice a României.
În anul 2023, Ileana Negru, mama unui copil-erou al Revoluţiei, şi-a dat foc la Braşov, chiar de Ziua Eroilor, în semn de protest faţă de faptul că justiţia nu i-a făcut dreptate şi nu l-a condamnat pe Ion Iliescu. A fost un gest disperat, al unei mame zdrobite de durere, care şi-a identificat singură călăii copilului său. Statul român a tăcut, instituţiile au ascuns această dramă, nimeni nu a oferit nicio explicaţie. Astăzi, acelaşi stat se pregăteşte să-l onoreze public pe cel pe care ea îl considera criminalul suprem. Aceasta este esenţa ruşinii şi a nedreptăţii în România postdecembristă.
Cu privire la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD), cerem desfiinţarea acestui institut creat cu scopul nobil de a păstra vie memoria Revoluţiei, dar care a fost, în realitate, un bastion dezinformator, condus de cei care au deturnat adevărul istoric. Nu putem accepta ca IRRD să continue să existe după moartea fondatorului său, Ion Iliescu. A devenit o instituţie parazitară, ruptă de realitate, un mecanism de acoperire a adevărului, nu de protejare a acestuia.
Reiterăm solicitarea de excludere imediată a domnului Gelu Voican Voiculescu din orice rol sau legătură cu Revoluţia din Decembrie 1989, acesta fiind acuzat, la rândul său, în acelaşi dosar pentru crime împotriva umanităţii. Acesta a pierdut calitatea de „Luptător cu Rol Determinant” şi nu mai poate reprezenta în niciun fel memoria Revoluţiei. Considerăm inacceptabil ca, asemenea lui Iliescu, să beneficieze la rândul său de onoruri în viitor. Românii nu-şi pot onora călăii fără a-şi dispreţui eroii.
Referitor la Legea 341/2004 – Legea Recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – care ar fi trebuit să fie un minim gest de reparaţie pentru eroii şi urmaşii Revoluţiei, este astăzi o simplă formă fără fond: indemnizaţiile au fost blocate şi plafonate din anul 2010, fără ajustări la realitatea economică, indexarea prevăzută de lege a fost ignorată sistematic. Iar resursele care ar trebui alocate supravieţuitorilor şi familiilor celor ucişi sunt direcţionate către finanţarea privilegiilor şi ceremonialelor celor acuzaţi. Este o umilinţă continuă, suntem trataţi cu suspiciune, marginalizaţi în propriul stat, în timp ce istoria adevărată este rescrisă de beneficiarii sângelui vărsat.
În numele adevărului, al memoriei şi al demnităţii, NE OPUNEM categoric oricărei forme de funeralii oficiale pentru Ion Iliescu! Solicităm desfiinţarea IRRD! Solicităm respectarea reală a Legii 341/2004, cu actualizarea şi aplicarea drepturilor prevăzute! Solicităm recunoaşterea reală şi demnă a celor care au înfăptuit Revoluţia din Decembrie 1989!
România trebuie să aleagă între onoarea celor care au murit şi protejarea celor care au profitat. Nu mai este timp pentru echivoc. Adevărul nu mai poate fi amânat!
Cu respect profund, dar şi cu o exigenţă care vine din suferinţă, azi, 5 august 2025, semnăm această scrisoare deschisă în numele tuturor celor care nu au mai avut ocazia să vorbească.
Asociaţii, organizaţii, luptători pentru libertate, victime şi urmaşi ai Revoluţiei Române din Decembrie 1989:
Asociaţia „Urmaşilor Eroilor din Decembrie 1989” – Bucureşti
„Asociaţia pentru Cinstirea Eroilor Martiri” – Sibiu
Asociaţia „Răniţii Revoluţiei 22 Decembrie 1989” – Sibiu
„Asociaţia Luptătorilor din Sibiu – Decembrie 1989” – Sibiu
„Asociaţia Luptătorilor, Invalizilor, Răniţilor şi Urmaşilor celor Decedaţi în Revoluţia din Decembrie 1989” – Vrancea
„Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei” - Cluj-Napoca
Lista va rămâne deschisă.