Nicuşor Dan publică documente: "Ce dovedesc ele? Crin Antonescu a semnat transferul unor terenuri care au ajuns la dezvoltatori imobiliari"

Nicuşor Dan a publicat, miercuri, online, documente privitoare la implicarea lui Crin Antonescu, pe când a fost ministru al Sportului, în transferul unor terenuri aparţinând statului, terenuri care, ulterior, au ajuns în posesia unor dezvoltatori imobiliari. Potrivit candidatului la preşedinţie, decizii ale Justiţiei arată clar că au fost ilegalităţi în aceste transferuri.
Demersul primarului general vine după contre aprinse cu Crin Antonescu la cele două dezbateri organizate la Cotroceni luni şi marţi, dezbateri în cadrul cărora candidatul PSD-PNL la preşedinţie l-a contrazis virulent pe ND care l-a acuzat de transferul terenurilor, mergând până la a-l ameninţa cu datul în judecată.
"Domnul Crin Antonescu cere documentele pe care de altfel i le-am arătat în dezbaterea de luni. Le fac publice şi vă invit să judecaţi singuri.
Ce dovedesc ele? Că domnul Antonescu a semnat, ca ministru, transferul unor terenuri către BTT, companie din subordinea ministerului pe care îl conducea. Şi că mai apoi acele terenuri au ajuns la dezvoltatori imobiliari. Decizii ale Justiţiei arată clar că au fost ilegalităţi în aceste transferuri.
În cazul terenurilor din Herăstrău certificatul de atestare a proprietăţii terenului a fost anulat în instanţă.
În cazul bazei BTT Pantelimon Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a confirmat că certificatul de atestare a proprietăţii a fost emis cu încălcarea grosolană nu doar a legii ci chiar a unor expertize şi a unor decizii de instanţă definitive", scrie, pe Facebook, Nicuşor.
Documentele pot fi accesate aici.
Replica lui Crin Antonescu: "Nu mai vindeţi frici inventate"
Crin Antonescu a reacţionat după postarea lui Nicuşor Dan, el acuzându-l pe contracandidatul său că minte şi susţinând că n-a făcut nimic ilegal.
"Domnule Nicuşor Dan, Dezbaterea de azi din societatea românească trebuie să fie despre viziune, despre viitor, despre înainte, nu despre proceduri de acum 20 de ani. Aţi parazitat două dezbateri cu obsesia vânzărilor de terenuri. Nu vă voi lăsa să o compromiteţi şi pe a treia.
Minţiţi! Aşa cum reiese şi din documentele postate de dumneavoastră, nu există niciun contract semnat de mine pentru vreo vânzare. Eu am aplicat legea, nu am abuzat de ea cum faceţi dumneavoastră plătind cu milioane de euro din banii românilor case de avocatură scumpe, ca un procesoman de lux.
Între timp, România reală e sub presiune: drone ruseşti la graniţă, spitale neautorizate, o generaţie de tineri fără apărare în faţa traficanţilor de droguri, proiecte blocate pentru că aţi ales să salvaţi „căsuţe”, nu vieţi omeneşti. Asta e diferenţa dintre noi. Dezbaterea de azi trebuie să fie despre viitorul ţării. Nu mai vindeţi frici inventate şi nu vă mai uitaţi cu dispreţ şi aroganţă la contracandidaţi!"