Nicuşor Dan nu se face liberal

În condiţiile în care, în ultima vreme, s-a vorbit de o posibilă apropiere a sa de PNL, partid ce îl curtează din motive încă neclare, Nicuşor Dan dă asigurări că tot ce va face în politică va fi în propriul său partid.
Nicuşor Dan (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
13.10.2015

Aspirant la postul de primar al Capitalei, Nicuşor Dan exclude varianta înregimentării sale în PNL, punând capăt zvonurilor apărute după ce liberalii au anunţat (înainte de a se fi consultat cu Dan) că îi vor propune acestuia un post în Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primăria Bucureşti.

Întrebat, în cadrul unui interviu acordat RFI dacă ar accepta să intre în PNL, pentru ca formaţiunea liberală să-l susţină în alegerile pentru postul de primar al Capitalei, Nicuşor Dan, care, reamintim, a respins propunerea liberalilor de a intra în comisie, a răspuns că această variantă este exclusă.

"Nu, asta (intrarea în PNL n.r.) este exclus, pentru că am depus actele pentru înfiinţarea unui partid politic, Uniunea Salvaţi Bucureştiul, eu voi fi membru al acestui partid, împreună cu colegii mei." a declarat Nicuşor Dan, adăugând că tot ce se va întâmpla până la alegerile din vara anului 2016 va fi în cadrul Uniunii Salvaţi Bucureştiul.

Viitorul candidat la primărie a mai precizat că PNL-ul nu a vorbit cu el înainte de a lansa în spaţiul public propunerea de a face parte din Comisia Tehnică de Urbanism de la Primăria Generală, "o comisie total coruptă şi care a aprobat vreme de şapte ani foarte-foarte multe investiţii nocive în oraş."

Cât despre discuţii cu liberalii în contextul în care, la jumătatea lui septembrie PNL, Alina Gorghiu, spunea că îl provoacă la o discuţie, Nicuşor Dan a răspuns: "Doamna Gorghiu este o persoană rezonabilă şi evident că dacă dânsa o doreşte, vom avea o discuţie, această discuţie nu a avut loc până în momentul ăsta şi cred că este prematură. Este mult mai important ca oamenii să aibă acces la o dezbatere reală pe problemele Bucureştiului şi care sunt soluţiile, înainte de a vorbi de oameni, discuţii şi alte lucruri."

Articolul original poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor