Nicuşor Dan nu crede că România se va menţine în ţinta de deficit: Ar putea fi nevoie de noi reduceri de cheltuieli

Nicuşor Dan (Facebook/NicusorDan.ro)
Loredana Diacu
14.02.2025

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la preşedinţia ţării, se îndoieşte că România va reuşi anul acesta să se menţină în ţinta de deficit de 7% pe care şi-a asumat-o Guvernul Ciolacu. În opinia sa, ar putea fi nevoie de noi reduceri de cheltuieli, la jumătatea acestui an, relatează B1.ro.

„Nu sunt foarte optimist, pentru că ani la rând noi am avut nişte previziuni de deficit pe care nu le-am respectat noi, ca ţară, şi ca dovadă agenţiile de rating ne-au atenţionat acum şi destul de sever. Sper să existe corecţiile necesare astfel încât, din punct de vedere financiar, statul ăsta să rămână pe linia de plutire. Din moment ce în 2024 am avut o ţintă pe care am ratat-o cu 2%, enorm, 2% din PIB, în 2023 de asemenea, mi-e greu să cred că cu aceiaşi oameni, de data asta, o să reuşim să atingem ţinta”, a declarat Nicuşor Dan, la Digi24.

Potrivit edilului, va fi nevoie de noi reduceri de cheltuieli la jumătatea anului:

„Cred că la un moment dat, la jumătatea anului, trebuie să vedem pe unde suntem şi eventual să ajustăm nişte cheltuieli care nu sunt neapărat necesare, astfel încât, în sfârşit, să ne recăpătăm credibilitatea”.

Primarul general a mai afirmat că, în actuala conjunctură, nu este oportun ca Marcel Ciolacu (PSD) să plece din fruntea Guvernului deoarece asta ar genera instabilitate:

„Este o discuţie în coaliţia de guvernare. Nu sunt un suporter nici al PSD-ului, nici al lui Marcel Ciolacu, în orice caz nu trebuie să plece şi să lase o situaţie de instabilitate. Dacă se va întâmpla ca în cadrul forţelor pro-occidentale din Parlament să se găsească o soluţie mai bună de guvernare, trebuie ca ea să fie negociată şi momentul de schimbare, momentul de guvern interimar să fie cât, cât mai scurt cu putinţă. Pentru că altfel generăm instabilitate, neîncredere în economie şi nu e bine”, a opinat Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor