Nicolae Timofti are susţinerea a 62 de deputaţi
Nicolae Timofti, singurul candidat la preşedinţia Republicii Moldova, are susţinerea a 62 de deputaţi, după ce Igor Dodon a anunţat, în timpul şedinţei Parlamentului, că grupul socialiştilor, va vota pentru şeful CSM.
Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare 61 de voturi. Până vineri, Timofti era susţinut de 58 de parlamentari, 58 din partea Alianţei pentru Integrare Europeană şi unul din partea independentului Mihai Godea.
Dodon a declarat joi că a avut mai multe întrevederi cu Nicolae Timofti, dar a refuzat să precizeze dacă acesta a trecut "testul statalităţii".
"Suntem bucuroşi că am ajuns la etapa când sunt şanse suficiente pentru a alege preşedintele. Din start vreau să spun că grupul socialiştilor va participa la procedura de alegere a şefului statului. Boicotul şi baricadele nu sunt o soluţie, iar lupta politică trebuie să aibă loc în Parlament şi nu în stradă. Sper că vom avea o discuţie destul de bună", a declarat anterior Dodon, al cărui grup este format din trei deputaţi.
Republica Moldova nu are un preşedinte de doi ani şi jumătate. La 11 septembrie 2009, preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, şi-a anunţat demisia.
Ultima tentativă de a alege şeful statului a fost organizată la 16 decembrie, dar a eşuat, întrucât singurul candidat înscris în cursă, Marian Lupu, nu a obţinut numărul necesar de voturi. Ulterior, scrutinul a fost declarat invalid de către Curtea Constituţională, pe motiv că nu s-ar fi păstrat caracterul secret al votului.
În cazul a două eşecuri consecutive ale Parlamentului de a alege preşedintele, trebuie să fie convocate alegeri anticipate. R. Moldova a avut deja două astfel de scrutine în ultimii doi ani şi jumătate.
Conform Constituţiei în vigoare, pentru a fi ales preşedintele este nevoie de voturile a 61 din cei 101 deputaţi ai Parlamentului moldovean. De trei ani, niciuna dintre forţele politice nu reuşeşte să aibă această majoritate.
În ianuarie, la reuniunea anuală cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, preşedintele român Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că Republica Moldova va rezolva anul acesta problema alegerii şefului statului.