Nicolae Negru: Atacându-l grosolan pe Cristian Preda, Andrian Candu şi-a scos masca de om educat

În loc să-şi îndrepte furia spre europarlamentarul Preda, domnul Candu ar îndrepta-o mai bine spre propria persoană, colegii săi de partid şi naşul-„coordonator”. Nu eurodeputaţii PPE sunt cauza vulnerabilităţii RM, afirmă analistul politic.
Cristian Preda (Mihut Savu /Epoch Times Romania)
Ştefan Sârbu
24.04.2018

Analistul politic Nicolae Negru susţine că Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, şi-a scos masca de om educat şi l-a atacat grosolan pe europarlamentarul Cristian Preda pentru că a iniţiat în Parlamentul European o rezoluţie critică la adresa Republicii Moldova, cu scopul de a bloca în continuare cele 100 de milioane de euro promise de Bruxelles Chişinăului drept ajutor macrofinanciar.

”Deşi „glonţul” rezoluţiei PE a trecut departe de tâmpla actualei guvernări, adunând doar 90 de voturi 'pentru' din grupul parlamentar al PPE, 'împotrivă' pronunţându-se 174 de eurodeputaţi, iar 11 abţinându-se de la vot, „împuşcătura” l-a scos din echilibru pe Candu”, scrie Nicolae Negru, într-un editorial pentru ziarulnational.md.

Autorul articolului a ţinut să menţioneze că, prin gestul său nervos, bădărănesc, spicherul Parlamentului moldovean, care încerca până acum să-şi creeze o imagine de politician inteligent, ponderat, s-a contopit cu masa parlamentară care nu pretinde să strălucească prin comportament, limbaj sau stil al exprimării.

În context, editorialistul îi explică lui Candu că Preda şi colegii săi din PPE nu ar avea motive de astfel de rezoluţii dacă cei care au furat miliardul nu s-ar afla în libertate şi nu le-ar da cetăţenilor jefuiţi de ei lecţii de comportament, dacă justiţia nu s-ar teme şi nu s-ar eschiva de la datorie, ci i-ar identifica şi trage la răspundere pe hoţi, dacă ar găsi şi ar returna banii furaţi din sistemul bancar.

”În loc să-şi îndrepte furia spre europarlamentarul Cristian Preda, domnul Candu ar îndrepta-o mai bine spre propria persoană, spre colegii săi de partid şi naşul-„coordonator”. Nu eurodeputaţii PPE sunt cauza vulnerabilităţii Republicii Moldova”, a conchis Nicolae Negru.

Amintim că Andrian Candu l-a numit pe Preda „acest individ”, acuzându-l că „îşi urmăreşte propriile interese sau (interesele) unor partide de opoziţie”, somându-l „să înceteze” şi să ţină cont de interesele cetăţenilor Republicii Moldova şi ale UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor