Netanyahu anulează vizita unei delegaţii israeliene în SUA din cauza votului ONU pentru Gaza

Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu (Amir Levy/Getty Images)

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că nu va trimite o delegaţie la Washington, aşa cum era planificat, după ce Statele Unite s-au abţinut şi nu s-au opus prin veto la o propunere a Consiliului de Securitate al ONU care cerea încetarea focului în Gaza, potrivit Reuters.

Netanyahu, potrivit unei declaraţii a biroului său, a afirmat că poziţia Washingtonului de a nu bloca propunerea a fost o "retragere clară" de la poziţia sa anterioară şi va afecta acţiunile de război împotriva Hamas, precum şi eforturile de eliberare a peste 130 de ostatici aflaţi în captivitate în Gaza.

"Având în vedere schimbarea poziţiei americane, premierul Netanyahu a decis ca delegaţia să nu plece", a precizat biroul său.

Citiți și Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluţie prin care cere încetarea imediată a focului în Gaza. SUA s-a abţinut

Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru încetarea imediată a focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas şi eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Statele Unite s-au abţinut de la vot.

Casa Albă a negat că abţinerea americană ar reflecta o schimbare în politica americană.

Delegaţia la nivel înalt urma să se deplaseze la Washington pentru a discuta despre o operaţiune militară israeliană planificată în oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, unde se adăpostesc peste un milion de palestinieni.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, a răspuns întrebărilor legate de decizia Israelului de a se retrage de la reuniune săptămâna aceasta, chiar în momentul în care Netanyahu o anunţa.

Kirby a declarat că decizia Israelului a fost una nefericită, dar că Statele Unite îşi vor aborda preocupările legate de politicile Tel Avivului în cadrul discuţiilor în curs de desfăşurare între cele două guverne.

"Este regretabil. Suntem foarte dezamăgiţi de faptul că nu vor veni la Washington DC pentru a purta o discuţie completă cu ei despre alternative viabile vizând intervenţia lor pe teren în Rafah. Nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte opinia noastră că o ofensivă terestră majoră în Rafah ar fi o greşeală majoră", a spus Kirby.

Citiți și Hamas transmite mediatorilor că îşi menţine poziţia iniţială privind încetarea focului în Gaza

El a precizat că discuţiile dintre ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, aflat în vizită, şi consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, secretarul de stat Antony Blinken şi alţii vor acoperi aceleaşi puncte pe care echipa americană plănuia să le abordeze cu delegaţia.

În Israel, liderul opoziţiei parlamentare Yair Lapid l-a acuzat pe Netanyahu că încearcă să distragă atenţia de la o ruptură în coaliţia sa în legătură cu un proiect de lege privind recrutarea militară în detrimentul legăturilor cu Statele Unite.

"Este o iresponsabilitate şocantă din partea unui prim-ministru care şi-a pierdut minţile", a scris Lapid pe platforma de socializare X.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe