Negrescu a cerut ajutor de stat la nivel UE pentru criza combustibililor

Social-democratul a transmis o solicitare oficială vicepreşedintei executive a Comisiei Europene, Teresa Ribera Rodriguez, privind instituirea unui mecanism temporar de sprijin la nivel european, scrie Mediafax.
În document, Negrescu atrage atenţia că majorarea accelerată a preţurilor la combustibili „pune o presiune reală pe companiile din întreaga Uniune Europeană, inclusiv din România. Costurile operaţionale cresc, investiţiile sunt amânate, iar efectele se resimt direct în economie şi în viaţa de zi cu zi a oamenilor”
„Datele europene arată clar: energia poate reprezenta între 10% şi 20% din costurile unei companii, iar scumpirea combustibililor poate duce la creşteri de până la 15–30% ale costurilor operaţionale în sectoarele cele mai afectate precum transportul, agricultura sau industria. Aceste evoluţii alimentează inflaţia şi accentuează riscurile sociale, mai ales în economiile mai vulnerabile din Europa Centrală şi de Est”.
Potrivit lui Negrescu, este necesară o reacţie rapidă la nivel european pentru a proteja economia şi puterea de cumpărare a cetăţenilor.
„Uniunea Europeană a mai demonstrat că poate interveni eficient în situaţii de criză, inclusiv prin acest instrument. Este momentul să o facă din nou. Un astfel de mecanism ar permite statelor membre să acţioneze rapid şi coordonat, protejând economia, locurile de muncă şi puterea de cumpărare a cetăţenilor”.