Năstase ar putea fi eliberat condiţionat în ianuarie 2013

Fostul premier Adrian Năstase ar putea fi eliberat din Penitenciarul Jilava cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie, după calculele făcute de avocaţii săi pentru condamnarea primită în dosarul "Trofeul calităţii".
Adrian Năstase la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
03.12.2012

Fostul premier Adrian Năstase ar putea fi eliberat din Penitenciarul Jilava cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie, după calculele făcute de avocaţii săi pentru condamnarea primită în dosarul "Trofeul calităţii". Comisia de eliberări condiţionate a penitenciarului ar putea să se întrunească în ianuarie 2013 pentru a discuta situaţia lui Năstase, urmând ca cel mai probabil acesta să fie pus în libertate după luarea unei decizii.

Avocatul lui Năstase, Ion Cazacu, a afirmat că fostul premier a desfăşurat activităţi intelectuale în penitenciar şi nu a creat probleme, acestea fiind motive pentru care s-ar putea decide eliberarea sa condiţionată.

În perioada sărbătorilor, Năstase va fi vizitat de familie la închisoare şi nu va face cerere pentru a fi eliberat timp de 24 de ore, aşa cum ar fi posibil, conform legii.

Până pe 20 decembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar urma sa primească plângerea în cazul lui Adrian Năstase.

Pe 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004. După o tentativă de sinucidere, fostul premier a fost încarcerat întâi la spitalul Penitenciarului Rahova şi apoi la Jilava.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor