MRU: Şefii de organizaţii FC au termen 15 octombrie să sporească de trei ori numărul membrilor

Prezent duminică la Arad pentru a participa la prima întâlnire regională a partidului Forţa Civică şi pentru lansarea locală a Alianţei România Dreaptă, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis tututor şefilor de organizaţii că au termen două săptămâni pentru a spori de trei ori numărul de membri, iar "în general niciun membru să nu rămână" fără pagină pe Facebook.
Mihai Răzvan Ungureanu (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
01.10.2012

Prezent duminică la Arad pentru a participa la prima întâlnire regională a partidului Forţa Civică şi pentru lansarea locală a Alianţei România Dreaptă, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, le-a transmis tututor şefilor de organizaţii că au termen două săptămâni pentru a spori de trei ori numărul de membri, iar "în general niciun membru să nu rămână" fără pagină pe Facebook.

Ungureanu le-a vorbit celor aproximativ 300 de membri şi simpatizanţi veniţi din regiunea de vest, printre aceştia şi membri sau lideri arădeni ai PDL.

Totodată, Mihai Răzvan Ungureanu a transmis un mesaj de mobilizare, în care le-a cerut tuturor şefilor de organizaţii din ţară "să sporească de trei ori numărul de membri".

"Toţi şefii de organizaţii au termen ca până la 15 octombrie să sporească de trei ori numărul de membrii de acum. Sper că s-a auzit, dar nu orice fel de resursă umană, nu judecăm după cantitate, ci după calitate", a spus Ungureanu.

"Fiecare membru de partid în parte, începeţi să vorbiţi, fiţi apostolii acestui fel de a face politică. Fiţi pescuitori de oameni, dar aveţi grijă ce alegeţi, este nevoie ca FC să crească, mai ales pe seama celor care nu se duc la vot", a mai spus preşedintele Forţei Civice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor