MRU: România este mutilată, desfigurată, strâmbată şi trebuie îndreptată

Aflat la Palatul Parlamentului, la lansarea Alianţei România Dreaptă, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus sâmbătă în discursul său că România este mutilată, desfigurată şi strâmbată de USL şi trebuie îndreptată de ARD.
Mihai Răzvan Ungureanu (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
29.09.2012

Aflat la Palatul Parlamentului, la lansarea Alianţei România Dreaptă, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus sâmbătă în discursul său că România este mutilată, desfigurată şi strâmbată de USL şi trebuie îndreptată de ARD.

"De cinci luni, puterea de stânga mutilează România. După cinci luni de putere a stângii, România e o ţară desfigurată, strâmbată, şi încă nu s-a terminat. Guvernanţii calcă în picioare statul de drept, democraţia, opţiunea euro-atlantică. Guvernanţii, în toiul crizei economice globale, îşi antrenează cetăţenii într-o criză politică şi instituţională profundă, cu efecte negative asupra credibilităţii externe, a nivelului de trai, a investiţiilor", a spus Ungureanu.

De asemenea, el a precizat că România este o ţară jefuită, pentru ca guvernanţii vând un combinat ca Oltchim oricui şi oricum, dar şi o ţară batjocorită, pentru ca un "premier plagiator" deschide anul şcolar.

"România e o ţară în suferinţă, strâmbată. O ţară în care guvernanţii îşi bat joc de cetăţeni vânzând Oltchim oricui şi oricum este o ţară jefuită, o ţară strâmbată. O ţară în care un prim-ministru plagiator deschide anul şcolar este o ţară batjocorită, o ţară strâmbată. România a rezistat puterii rău-făcătoare a stângii, nu s-a frânt, dar este o ţară strâmbată", a adăugat Ungureanu.

"România trebuie să se îndrepte. De aceea ne-am unit în alianţa forţelor de dreapta: pentru o România dreaptă!", a mai spus Ungureanu.

Totodată, el a precizat că în scurt timp ARD va propune un îndreptar politic şi de guvernare, iar la parlamentare va susţine candidaţi oneşti şi drepţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor