Monica Macovei: Scopul suspendării preşedintelui Traian Băsescu este preluarea Justiţiei

Aflată sâmbătă, la Timişoara, la o dezbatere organizată de Noua Republică pe tema "Corupţia politică şi performanţa economică. România, încotro?", Monica Macovei a declarat că scopul suspendării preşedintelui Traian Băsescu este preluarea Justiţiei de către USL.
Monica Macovei (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Liviu Şerbănescu
12.08.2012

Aflată sâmbătă, la Timişoara, la o dezbatere organizată de Noua Republică pe tema "Corupţia politică şi performanţa economică. România, încotro?", Monica Macovei a declarat că scopul suspendării preşedintelui Traian Băsescu este preluarea Justiţiei de către USL.

Europarlamentarul Monica Macovei a subliniat că procedura de numire a procurorilor-şefi ai DIICOT şi DNA se face la propunerea ministrului Justiţiei, cu acordul premierului.

"Din 2005, avem procurori care au prins curaj, care au învăţat cum să facă anchete, cum să ancheteze politicieni, inclusiv din PDL. Sunt convinsă că scopul acestei suspendări şi a dării peste cap a ţării este preluarea Justiţiei. Vă aduc aminte că procedura de numire a procurorilor de la DIICOT, DNA, etc. se face la propunerea ministrului Justiţiei, cu acordul premierului", a spus Macovei.

Totodată, fostul ministru al Justiţiei a mai afirmat că "Justiţia trebuie să fie prietena oamenilor, să fie la îndemâna şi pe înţelesul tuturor".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor