Monica Macovei cere instanţei să nu o oblige să presteze muncă în folosul comunităţii

Monica Macovei (Epoch Times România)
Ana Ion
18.03.2026
Monica Macovei (Epoch Times România)
Ana Ion
18.03.2026

Monica Macovei, fostă ministră a Justiţiei, a depus o cerere prin care solicită instanţei încetarea obligativităţii de a presta cele 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, măsură dispusă prin sentinţa de condamnare în dosarul accidentării unui motociclist, scrie Ziare.com.

Monica Macovei a fost implicată într-un accident rutier în judeţul Constanţa, în timp ce conducea din direcţia 2 Mai către Mangalia. În urma impactului, victima, un motociclist, a suferit răni extrem de grave, având nevoie de peste 100 de zile de spitalizare pentru recuperare.

În prima instanţă, Monica Macovei a primit o pedeapsă de şase luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de doi ani. Pe lângă cele 60 de zile de muncă în folosul comunităţii pe care acum încearcă să le anuleze, fosta ministră trebuie să respecte o listă strictă de condiţii impuse de Judecătoria Mangalia:

- Să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune;

- Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat;

- Să anunţe orice schimbare de locuinţă sau deplasare care depăşeşte cinci zile;

- Să comunice schimbarea locului de muncă şi să furnizeze documente privind mijloacele sale de existenţă;

- Să frecventeze programe de reintegrare socială.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos