Mobius: Nu cred că avem parte de o criză în Europa, România va avea beneficii dacă intră în zona euro

(photos.com)
Epoch Times România
30.09.2012

Preşedintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets, Mark Mobius, a declarat, la ProTV, că nu crede că avem parte de o criză în Europa şi că moneda euro are un viitor foarte bun, iar România va putea beneficia de acest lucru dacă va intra în zona euro.

"Practic, nu cred că avem parte de o criză. Este adevărat că economia din Europa este în cădere, dar acest lucru nu este nou, se întâmplă de ceva vreme, iar acum toată lumea vorbeşte despre viitorul monedei euro şi ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană. Cu toate acestea, nu cred că este vorba despre o criză în adevăratul sens al cuvântului, ci una fabricată. Ce-i drept, există destui investitori care ar vrea să vadă o cădere a zonei euro", a spus Mobius.

"Eu cred că euro va rămâne în picioare, ca urmare a dezbaterilor care au loc acum în Europa şi a reformelor care se aplică. Euro va deveni şi mai puternic, iar Uniunea va fi mai solidă", a adăugat acesta.

Potrivit lui Mobius, moneda euro are un viitor foarte bun, iar România va putea beneficia de acest lucru dacă va intra în zona euro.

"Este o criză fabricată de către oameni care nu vor să dea faliment şi de către oameni care nu vor să vadă o monedă euro puternică. Speculanţi şi alţii. Aşa că nu trebuie să ne grăbim cu concluziile şi să luăm decizii greşite. Este foarte curios, dacă observaţi cursul monedei euro, nu a devenit mai slab în raport cu alte monede, cu dolarul, de exemplu. Nu a devenit mai slab. Ceva se întâmplă şi ne arată că oamenii au în continuare încredere în euro. Moneda euro are un viitor foarte bun, iar România va putea beneficia de acest lucru dacă va intra în zona euro", a mai precizat Mobius.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor