Moartea vine pe sârma de la cablu
Prin anii '70 exista un film poliţist făcut după o carte proletcultistă intitulată "Moartea vine pe bandă de magnetofon". Dacă pe vremea respectivă venea pe bandă, acum, însă, ea vine pe cablu. Aprigă şi nemiloasă.
Ca mulţi alţii m-am întrebat şi eu care a fost motivul conferinţei de presă organizate luni la Cotroceni. O dizertaţie lungă a Preşedintelui, care a vorbit mult şi a spus puţine lucruri noi, pe cunoscutul ton apăsat. A punctat teme deja cunoscute – că România este prost văzută în afară, că puciul de astă vară ne-a tăiat şansele la Schengen, că raportul MCV va fi groaznic şi că vom avea observatori OSCE la alegerile din decembrie.
Sincopa, care a declanşat un tsunami în presă USL a venit aparent tangenţial, ca răspuns la una dintre cele (numai) trei întrebări la care Băsescu a acceptat să răspundă, după luni de tăcere. Întrebat despre numirea unui viitor prim ministru după alegerile din decembrie, Preşedintele a declarat că va numi un premier “care să servească interesul naţional” şi că nu îi este frică de niciun politician – referire directă la scenariul vehiculat mai deunăzi de dl Voiculescu, care afirma că un eventual refuz de numire a lui Victor Ponta va atrage o nouă încercare de suspendare şi o nouă criză politică.
Dulce ca mierea e glonţul patriei
Declaraţiile Preşedintelui au făcut valuri la Antena 3. L-au "demascat" iarăşi. Cu gusto. Făcut praf, declarat "animal" de Radu Tudor. Emisiunea dlui Gâdea a transmis un clip ultra-dramatic, cu Carmina Burana pe fundal despre aşa-numiţii 10 paşi de instaurare a dictaturii, care, chipurile, s-a lăsat peste România.
Clipul îţi storcea lacrimi. Îţi plimba pe sub ochi materiale video din cazurile Petcu, Sorin Ovidiu Vântu şi Adrian Năstase, cu filmări de un dramatism sfâşietor. Scene cu victima Năstase băgat în salvare, scos din salvare, pe targă, sau dus la spital, cu o rană în gât, (auto)provocată de persecuţia politică la care a fost supus… Unii dintre criminalii (re)cunoscuţi ai României, erau prezentaţi drept victime ale “dictaturii” băsiste instaurate în România. Sincer...
Da, Băsescu, în echipă cu Monica Macovei şi mulţi alţii au avut îndrăzneala să spargă monolitul Partidului, care avea Justiţia la degetul mic şi care a făcut România zob un deceniu şi ceva. Acum e altfel. Au început arestări, procese, care continuă chiar şi cu membri din PDL, Blejnar, Trăşculescu, etc.. Până la urmă, dacă în România nu se va instaura Justiţie şi corupţii nu vor ajunge după gratii, nu văd cum ceva, orice, ar mai avea un viitor. În acest sens, lesne de înţeles de unde vine furia împotriva “dictaturii”.
Mari actori - mari regizori
Securitatea a avut mereu o măiestrie deosebită în a prezenta albul drept negru şi negrul drept alb. Sub comunişti ţara murea de foame, stăteai la coadă şi pentru hârtie igienică, dar recoltele la hectar erau "record". Industria se ducea de râpă, dar ţara era condusă de un "vizionar", care era de fapt un pantofar viclean.
Partidul Comunist, cea mai mare organizaţie mafiotă a tuturor timpurilor, a trebuit să disimuleze perfect şi să manipuleze eficient, pentru a-şi acoperi crimele şi ineptitudinea. Răul trebuie să mintă. În mod natural regimul instaurat după 90, şi în special firma Crescent, moştenitoare directă a averii bandei de criminali care a condus România până în 89, a beneficiat de campanii propagandistice deosebit de eficace.
Lumea alunecă în uitare, iar ei ştiu asta. Indiferent câte gafe politice, greşeli monumentale şi sabotaje a făcut “dictatura” Băsescu, să-l prezinţi pe Năstase drept prizonier politic este cel puţin bizar. Ar fi fost considerat o glumă proastă în 2004. Pe atunci nepotul mătuşii Tamara - în perioada sa de maximă aroganţă - invita o Românie întreagă să-i numere ouăle de la Cornu. Acum, odată ajuns în puşcărie a început să filozofeze la viitor pe un ton de călugăr cuvios care adună la sine întreaga speranţă a Universului. Falsitatea nu are limite, într-adevăr. Un om care plăteşte o infimă parte din greşelile pe care le-a comis nu are dreptul să fie considerat victimă. A face asta este o obrăznicie faţă de adevăr.
Totuşi opera celor de la Antena 3 merită să fie considerată o creaţie de profesionişti ai propagandei şi manipulării opiniei publice. Deşi o uşoară analiză a materialelor arată cât sunt de goale pe dinăuntru, propaganda este până la urmă un instrument creat pentru mase. Dată fiind popularitatea Antenelor, este evident că funcţionează.
Canalizarea urii a folosit întotdeauna celor care doresc să ameţească opinia publică. De aici şi şedinţele de demonizare zilnică a lui Băsescu, Macovei, Motoc, etc făcuţi vinovaţi de toate relele societăţii româneşti. "Urăşte Gheorghe, îţi spunem noi cine este vinovat pentru viaţa ta plină de probleme. Uite săracul Vântu ce-a păţit". Este totuşi un exerciţiu să prosteşti oaia până într-acolo încât să ia partea lupului.
Ţapi ispăşitori, vinovaţi sau nu, au existat mereu, şi fluturarea lor pe la nas a prostit lumea de fiecare dată. Cei care pierd sunt cei care se lasă păcăliţi din nou şi din nou, duşi la vale de emoţie şi incitări, confundându-şi duşmanii cu prietenii, la nesfârşit. Asta-i drama şi basta. Cine uită, nu merită. Întrebarea este ce facem noi, ceilalţi?
