Moartea unui bătrân imigrant, care urma să fie deportat, ruşinează Marea Britanie

Un raport al Serviciului de inspecţie a penitenciarelor britanice a dezvăluit tratamentul 'inuman' pe care îl primesc mulţi imigranţi ilegali la centrul de detenţie din Harmondsworth, vestul Londrei, unde sunt închişi aşteptând să fie deportaţi, notează vineri ziarul El Pais.
(NIKOLAY DOYCHINOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
17.01.2014

Un raport al Serviciului de inspecţie a penitenciarelor britanice a dezvăluit tratamentul 'inuman' pe care îl primesc mulţi imigranţi ilegali la centrul de detenţie din Harmondsworth, vestul Londrei, unde sunt închişi aşteptând să fie deportaţi, notează vineri ziarul El Pais. Inspecţia realizată inopinat pe 15 şi 16 august anul trecut a dezvăluit decesul 'în condiţii nedemne şi inumane' al unui bătrân canadian de 84 de ani, bolnav de Alzheimer, care a murit cu cătuşele la mâini, la puţin timp după ce a fost trimis la spital.

Medicii care l-au consultat l-au descris drept 'un bărbat fragil de 84 de ani, bolnav de Alzheimer, care nu este apt să fie deportat, necesitând asistenţă socială'. Bătrânul, Alois Dvorzac, a ajuns la Londra la 23 ianuarie 2013, dar i-a fost refuzată intrarea în ţară şi a fost internat într-un spital ca urmare stării sale grave de sănătate. După ce a fost externat, a fost trimis la Harmondsworth, cu intenţia de a fi expulzat, dar la 30 ianuarie medicii au spus că starea sa nu permite călătoria cu avionul. La 6 februarie s-a încercat din nou deportarea sa, dar medici s-au opus. După două zile a fost internat din nou şi a murit la spital după alte două zile, cu cătuşele la mâini.

Nu este vorba despre un caz izolat. Raportul inspectorilor denunţă 'cazuri cutremurătoare în care s-a pierdut orice simţ de omenie', citând drept exemplu cazul unui alt imigrant ilegal adus la spital şi căruia medicii i-au practicat o angioplastie în timp ce era sedat şi era legat cu cătuşe. Până la urmă a murit, dar nu i-au fost scoase cătuşele decât cu şapte ore înaintea decesului.

'Au uitat oare cei de la Harmondsworth principiile de bază de omenie şi decenţă pe care le merită orice persoană aflată în custodie?', se întreabă Juliet Lyon, de la Prison Reform Trust, o organizaţie caritabilă înfiinţată în 1981 şi care activează 'pentru crearea unui sistem penal mai just, mai uman şi mai eficient'. GEO Group, firma privată care gestionează centrul, a negat că deţinuţii ar fi legaţi cu cătuşe în mod sistematic şi dă asigurări că 'doar în cazurile în care există risc de fugă se pot folosi cătuşe şi că se ţine întotdeauna cont de o serie factori, precum vârsta'.

Ministrul adjunct al imigraţiei, Mark Harper, a admis că legarea cu cătuşe a unei persoane care suferă de demenţă 'este complet nejustificată şi nu se va mai repeta'. El nu a deplâns, totuşi, faptul că Marea Britanie deportează o persoană aflată în această stare. Deşi premierul britanic David Cameron face paradă de 'un conservatorism plin de compasiune', compasiunea nu se referă şi la politica de deportare a imigranţilor ilegali, remarcă El Pais.

Luna trecută a fost repatriat în Nigeria un solicitant de azil în vârstă de 45 de ani, Isa Muazu, care se afla de trei luni în greva foamei ca protest pentru deportarea lui. Deşi medicii au atras atenţia asupra stării sănătăţii sale mintale, guvernul s-a grăbit să-l deporteze, pentru 'a nu deveni un precedent periculos'. Potrivit raportului Inspecţiei Penitenciarelor, au existat 100 de cazuri de persoane intrate în greva foamei la acest centru, descris ca supraaglomerat, murdar şi neprimitor.

Nu sunt vremuri bune pentru imigraţie în Marea Britanie: celor ilegali li se face viaţa imposibilă, pentru a-i obliga să plece, iar celor legali li se spune tot mai clar în faţă că nu sunt bineveniţi, chiar dacă sunt din Uniunea Europeană - notează ziarul spaniol. Această poziţie împotriva imigraţiei aduce rezultate bune formaţiunii extremiste UKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii); dar nu şi Partidului Conservator, aflat la guvernare, care adoptă politicile UKIP pentru a evita o fugă a electoratului spre partidul populist.

Potrivit unui sondaj realizat de YouGov, pentru ziarul The Sun, UKIP este creditat cu 26% din voturi, faţă de 23% pentru conservatori, în perspectiva alegerilor europarlamentare din 22 mai. Clasaţi pe prima poziţie, laburiştii sunt creditaţi cu 32% din voturi, în timp ce liberal-democraţii cu doar 9%. Aceştia din urmă ar putea să nu reuşească o reînnoire a mandatelor pentru PE.

Analiştii de la YouGov cred că dacă se menţin actualele tendinţe, UKIP i-ar putea chiar depăşi pe laburişti şi ar putea câştiga alegerile europene, în timp ce conservatorii ar obţine sub 20% din voturi. În pofida forţei sale, UKIP rămâne totuşi un partid protestatar, care nu ar obţine mai mult de 12% din voturi la alegerile generale din 2015 din Marea Britanie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor