Mişcarea 5 Stele a lui Beppe Grillo cere un referendum asupra monedei unice europene (presa italiană)
alte articole
O mare manifestaţie de protest organizată de Mişcarea populistă 5 Stele (M5S) s-a desfăşurat duminică la Genova, în cursul căreia fondatorul şi liderul M5S, Beppe Grillo, a criticat politica italiană şi a cerut un referendum asupra monedei unice europene (euro), informează luni presa din Italia.
Cotidianul La Repubblica de la Roma scrie că fostul actor comic Beppe Grillo, lider al M5S, 'cel mai mare critic al sistemului politic italian', a promis duminică să 'îi trimită acasă pe toţi politicienii italieni' şi a afirmat că M5S va cere un referendum asupra monedei euro.
'Politicienii sunt nişte laşi, iar noi îi vom trimite pe toţi acasă. Nu vom face niciodată alianţe cu celelalte mişcări politice', a mai spus Grillo, care a vorbit în faţa a peste 40.000 de susţinători ai M5S, reuniţi la Genova (nord-vest) cu ocazia organizării celei de a treia manifestaţii naţionale de protest a acestei formaţiuni politice, numită 'V-Day'. Acest 'V' nu vine de la 'Victorie', cum s-ar putea crede, ci de la 'Vaffanculo Day' - 'Ziua înjurăturilor faţă de politicienii tradiţionali', comentează principalul cotidian roman.
Precedentele două 'V-Days' s-au desfăşurat la Bologna în 2007 şi la Torino în 2008, precizează La Repubblica.
Politicienii italieni 'sunt nişte zombi, cadavre ambulante, care trebuie să părăsească parlamentul. Vom face curăţenie, îi vom trimite acasă la ei, iar M5S va câştiga viitoarele alegeri europene din primăvara anului 2014 şi va deveni principala mişcare politică din ţară, deoarece Italia are nevoie de o adevărată revoluţie politică şi culturală', a mai afirmat fostul comediant Beppe Grillo, al cărui blog este cel mai citit din Italia, potrivit publicaţiei amintite.
'Avem un program precis, în şapte puncte, cu care vom câştiga alegerile europene, pentru că suntem populişti furioşi', a mai declarat Grillo. El a adăugat că nu este împotriva Europei, dar doreşte ca poporul italian 'să fie informat asupra politicilor economice şi financiare ale Uniunii Europene', mai comentează cotidianul menţionat.
'Genova, invadată de Mişcarea 5 Stele', titrează cotidianul Il Secolo XIX din Genova, care precizează că, pe fondul nemulţumirii populare faţă de dificultăţile create în Italia de actuala criză economică şi faţă de privilegiile clasei politice, şi utilizând un ton populist, M5S a lui Beppe Grillo a obţinut circa un sfert din voturi la ultimele alegeri parlamentare din ţară, la sfârşitul lunii februarie.
Cotidianul Corriere della Sera din Milano scrie că fostul comediant l-a criticat şi pe preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, respectat de marea majoritate a cetăţenilor italieni, anunţând încă o dată că M5S va prezenta în parlament, în curând, o procedură de punere sub acuzare a şefului statului, deoarece Napolitano 'nu respectă Constituţia şi apără sistemul politic italian pe care Mişcarea noastră urmăreşte să îl distrugă', a mai afirmat Grillo, care a criticat şi politica de austeritate a Uniunii Europene.
Beppe Grillo a anunţat că M5S va organiza un referendum pentru ca toţi cetăţenii italieni să poată decide dacă ţara lor mai trebuie sau nu să rămână în zona euro. 'Ţările europene care nu fac parte din zona euro se descurcă mult mai bine decât Italia, unde există la ora actuală peste opt milioane de săraci', într-o situaţie de gravă criză economică, a mai susţinut liderul şi fondatorul M5S.
În ciuda participării masive a alegătorilor italieni la manifestaţiile de protest organizate de Grillo, numeroşi parlamentari aleşi cu M5S la alegerile parlamentare de acum nouă luni sunt profund divizaţi faţă de atitudinea autoritară cu care Beppe Grillo dictează poziţia acestei formaţiuni politice populiste şi au părăsit deja Mişcarea 5 Stele, conchide publicaţia menţionată.