Miruţă avertizează asupra revenirii PSD la guvernare: Ar fi un risc major pentru economie / Ce spune despre varianta "premier tehnocrat"

Radu Miruţă
D.B.
07.09.2026
Radu Miruţă
D.B.
07.09.2026

Un guvern format în jurul PSD ar reprezenta un risc major pentru întregul mediu economic, a declarat luni ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă.

“Despre când urmează să fie desemnat un nou premier este doar atributul domnului preşedinte, din discuţiile din spaţiul public înţeleg că e o chestiune care urmează să se întâmple în câteva zile (...), de văzut care este direcţia în care se va merge, fie un guvern în jurul PSD, ceea ce din punctul meu de vedere reprezintă un risc major pentru tot mediul economic, pentru că mediul economic a trecut prin nişte greutăţi fiscale în acest an înţelegând că Guvernul avea nevoie de bani 'ieri' şi măsurile luate de Guvern pentru a reduce cheltuielile nu produceau efecte de a doua zi şi atunci a existat o suportabilitate din partea mediului privat, s-au adunat nişte bani, a scăzut deficitul. Dacă se întoarce acum PSD, toată această puşculiţă adunată şi trecerea prin greutate a statului român va fi anulată”, a declarat Miruţă, citat de Agerpres.

Declaraţia ministrului vine în contextul actualei crize politice, în care preşedintele Nicuşor Dan este aşteptat să desemneze un premier.

Miruţă susţine că o altă variantă ar fi formarea unui guvern alcătuit din USR şi PNL, cu participarea UDMR.

“Eu cred că nu discutăm despre ce place unuia sau altuia, ci despre cum arată voturile şi propunerea pe care o avem este un premier care să guverneze cu miniştri USR, PNL, UDMR o parte din timpul rămas până la alegeri, proporţional cu voturile obţinute, după care se ridică miniştrii de pe scaun şi se aşază miniştrii PSD.

Nu se poate ca ţara asta să fie dată cu totul pe mâna PSD, nu pentru că nu-mi place mie de PSD, ci pentru ca PSD nu a obţinut decât douăzeci şi ceva la sută din voturi, ceea ce nu trebuie să-i dea posibilitatea să conducă întreg Guvernul României pe toată perioada rămasă”, a subliniat ministrul.

Radu Miruţă a respins şi varianta desemnării unui premier tehnocrat.

“Eu nu cred în varianta de politician tehnocrat, eu nu cred în varianta de premier sau de ministru care ia o decizie care trebuie să se reflecte apoi în Parlament, atât timp cât în Parlament este o mişcare între partide politice, în Guvern nu se poate reflecta altceva.

Este doar o scuză a unora de a spune că 'am carnetul de partid în buzunar, dar nu vi-l arăt şi mă numesc tehnocrat pentru că spun unii că nu vor cu nu ştiu ce partide la guvernare'. Eu personal nu cred în asta, USR a spus foarte clar că, indiferent de câte ministere primeşte, la masă cu PSD nu mai stă”, a adăugat Radu Miruţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos