Ministrul Muncii: Lucrăm la un proiect privind pensiile ocupaţionale
alte articole
Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, care va intra în dezbaterea parlamentară până la sfârşitul sesiunii, a declarat marţi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, făcând şi un apel către parlamentari pentru o iniţiativă de îndreptare a erorilor la calcularea pensiilor.
"Vom încerca să reparăm acele sesizări făcute, dar legiuitorul este Parlamentul şi ca for legiuitor rugămintea mea este să veniţi cu o propunere de îndreptare a trecutului pentru ca pentru viitor avem soluţie cu pensiile ocupaţionale", a declarat Câmpeanu în timpul audierii sale la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.
S-au creat foarte multe nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în sistemul de pensii, a mai precizat Mariana Câmpeanu, arătând că nici nu s-a realizat recalcularea fiecărei pensii pe baza contribuţiei, pentru că spre exemplu cadrele militare nu au contribuit şi nici nu s-a făcut o economie la buget pentru această recalculare.
"Problema cea mai gravă este că în sistemul pensiilor militare există o anumită categorie cărora le-am scăzut pensiile şi care sunt nemulţumiţi şi sunt la ora actuală pe rol circa 25.000 de procese. Aşa cum prevede legea, astfel de lucruri atunci când îţi vin de la instanţă că pensia nu a fost corect calculată, toate aceste pensii pe măsură ce vin trebuiesc recalculate (...). Problema de fond este că cei din sistemul de apărare şi din celelalte sisteme nu sunt mulţumiţi de rezultatele care au fost puse în practică în urmă micşorării pensiilor acestea speciale. Şi atunci problema este ce facem?", a declarat Câmpeanu.
Ministrul a mai subliniat că aşteaptă din partea parlamentarilor orice iniţiativă şi orice propunere pentru a îndrepta lucrurile.
"După aceea îl vom prezenta Parlamentului. Un orizont de timp, eu cred că ar putea să parcurgă următoarele două sau trei luni, ţinând cont că legea este totuşi tehnică şi poate că fiecare minister sau avizator o să ţină mai mult. Dar oricum, ea până la sfârşitul acestei sesiuni, deci până în vară, va fi gata", a mai afirmat Câmpeanu.