Ministrul Finanţelor de la Chişinău anunţă creşteri salariale pentru bugetari

Natalia Gavriliţă, ministrul Finanţelor din R. Moldova
Natalia Gavriliţă, ministrul Finanţelor din R. Moldova (parlament.md)

În cadrul consultărilor publice pe marginea proiectului de buget pentru 2020, ministrul Finanţelor de la Chişinău, Natalia Gavriliţa, a propus creşteri salariale pentru numeroşi angajaţi din sectorul bugetar menţionând că majorările salariilor vor fi însoţite de măsuri de creştere economică şi sporire a productivităţii muncii.

Astfel, creşterea pentru angajaţii instituţiilor de stat ar fi de la 6 până la 10%, iar unele categorii de bugetari ca primarii şi directorii adjuncţi din licee şi şcoli profesional-tehnice ar urma să primească cu 1500 până la 2000 de lei mai mult. În cazul învăţătorilor şi educatorilor salariile vor fi majorate cu 680 de lei, şi, respectiv, circa 900 de lei, lunar.

„Problema demografică afectează fiecare sector al economiei, toate instituţiile se confruntă cu probleme de recrutare de angajaţi, a adăugat Natalia Gavriliţa precizând că proiectul prevede corectarea unor inegalităţi în nivelul de salarizare şi a angajaţilor din instituţiile penitenciare, domeniul apărării etc.

Legea bugetului pentru anul 2020 mai trebuie examinată şi aprobată de Guvern apoi trimisă Parlamentului pentru adoptare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe