Ministrul de Finanţe al landului Hesse, găsit "sinucis"
Cadavrul lui Thomas Schäfer - ministrul de Finanţe al landului german Hesse - a fost găsit sâmbătă dimineaţă lângă şinele de tren de mare viteză în oraşul Hochheim, situat între Frankfurt şi Mainz, potrivit DW, citând Poliţia locală.
Rămăşiţele lui Schäfer, de 54 de ani, nu au putut fi identificate iniţial din cauza întinderii rănilor, după ce martorii au raportat existenţa cadavrului.
Decesul său a fost considerat sinucidere de către Poliţie.
Potrivit presei din statul Hesse, funcţionarul de 54 de ani a apărut în mod regulat în public în ultimele zile, de exemplu, pentru a informa publicul despre asistenţa financiară în timpul crizei coronavirusului.
Schäfer ocupa funcţia de ministru al Finanţelor din Hesse de aproape 10 ani.
Conducerea landului a primit vestea cu „tristeţe şi necredinţă”, a menţionat, sâmbătă, premierul landului Hesse, Volker Bouffier, într-o declaraţie, conform DW.
Joi, "Schäfer, împreună cu ministrul Economiei, Tarek Al-Wazir (Verzi), au explicat că guvernul se pregătea să sprijine cei peste 200.000 de întreprinzători mici şi contractori independenţi din ţară, loviţi de pandemia virusului Wuhan", conform WELT.
Schäfer lasă în urmă o soţie, un fiu de nouă ani şi o fiică de doisprezece ani.
Ministrul nu este singurul german de mare anvergură care a sfârşit pe calea ferată.
În 2009, miliardarul Adolf Merckle, în vârstă de 74 de ani, s-a sinucis după ce şi-a împins imperiul de afaceri până la marginea ruinei, cu un pariu speculativ (short) pe acţiunile Volkswagen care a mers prost. El a fost găsit mort pe şinele de tren din apropierea vilei sale din cătunul Blaubeuren, din sudul Germaniei.