Ministrul Borbely: Pregătim o hotărâre de guvern pentru devierea unui râu la Roşia Montană

Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely. (www.gov.ro)
Epoch Times România
29.03.2012

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a arătat joi la Oradea că avizul pentru proiectul Roşia Montană se află în analiză şi că se lucrează la o hotărâre de guvern pentru devierea unui râu din zonă.

Întrebat de ziarişti care este situaţia controversatului proiect de exploatare de la Roşia Montană, ministrul a declarat că o problemă care trebuie rezolvată este devierea unui râu, pentru care este nevoie de o hotărâre de guvern.

"Pregătim o hotărâre de guvern pentru devierea acestui râu. Nu spun altceva decât ceea ce am spus când am preluat mandatul: nu voi propune niciun fel de acord de mediu dacă nu sunt convins 100% că nu va dăuna mediului această investiţie", a spus Borbely.

El a ţinut să menţioneze că la nivelul UE sunt unele prevederi foarte stricte şi că în Suedia, Finlanda sunt mai multe asemenea mine de aur. Dar ministrul a adăugat că, dacă se va ajunge până la aprobarea proiectului, va fi, tot pe baza impunerii şi cererii sale, cea mai modernă instalaţie.

"Ce înseamnă asta? Va fi o instalaţie închisă care când ajunge cianura în batal deja are o concentraţie atât de mică încât nu se poate măsura. Pentru că aceasta a fost problema. După cele întâmplate la Baia Mare în 2000, trebuie să suflăm şi în iaurt, cum se spune", a spus ministrul Mediului.

Laszlo Borbely a conchis că proiectul este deocamdată în analiză şi că se va pronunţa asupra lui când va fi convins 100%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor