Ministrul Apărării: Nu am primit nicio solicitare de la MAI. MAI susţine că a cerut ajutorul armatei pentru deszăpezirea drumurilor
alte articole
Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu a declarat duminică, în jurul orei 10.30, că la ministerul pe care îl conduce nu a ajuns nicio solicitare pentru a interveni să ajute la deszăpezirea drumurilor. Aceasta după ce Ministerul Administraţiei şi Internelor, anunţase că ministrul Mircea Duşa solicitat duminică dimineaţă Ministerului Apărării Naţionale să sprijine intervenţia pe drumurile acoperite cu zăpadă.
Corneliu Dobriţoiu a precizat pentru postul B1 TV că există deja 4.000 de militari şi utilajele aferente în aşteptare, în cazul în care este nevoie de intervenţia Armatei în zonele afectate de ninsori, comandanţii fiind deja în unităţi.
”Armata nu a intervenit, este în aşteptare. Avem 4000 de oameni care sunt pregătiţi să intervină la solicitarea MAI, a echipelor, a comitetelor de situaţii de urgenţă. Nu am primit nicio solicitare de la Ministerul de interne. Nu putem ieşi fără să ni se ceară. Este o acţiune coordonată la nivel judeţean”, a precizat ministrul.
Apoi, ministrul a explicat că nu se poate acţiona ”de-a valma”.
”Se acţionează gradual, cu utilajele necesare. Altfel ni s-ar fi solicitat intervenţia având în vedere şi capacităţile tehnice pe care noi le avem. În toată ecuaţia asta se numără şi firme private care au utilaje speciale pentru astfel de intervenţii. Noi avem rol de sprijin în toată această poveste”, a precizat oficialul.
”Noi avem autocamioane, maşini grele cu lamă de buldozer pentru degajarea traficului. Avem 4.000 de oameni cu utilajele aferente, cu echipamentele militare ajustate cu pluguri, camioane şenilate pentru evacuare medicală, elicoptere unde va fi cazul. Oamenii sunt în stand-by pentru când ni se va cere”, a mai declarat ministrul Dobriţoiu.
Solicitarea ministrului Mircea Duşa
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a cerut duminică dimineaţă Ministerului Apărării Naţionale să sprijine intervenţia pe drumurile acoperite cu zăpadă, pentru deblocarea autovehiculelor şi a drumurilor care duc spre secţiile de votare, a declarat secretarul de stat din MAI Bogdan Tohăneanu, secretar de stat din MAI pentru Relaţia cu Parlamentul şi Guvernul, relevă Realitatea TV.
Tohăneanu a mai precizat că s-au înregistrat probleme la deschiderea unor secţii de votare , în special din vestul ţării. Acolo, membrii unor secţii nu au putut ajunge până la ora 7.00 pentru a le deschide, din cauza ninsorii şi a viscolului.
Însă, raportat la nivelul întregii ţării, procesul electoral se desfăşoară în condiţii normale, a precizat Tohăneanu.
"Vremea nu este foarte blândă, astfel că se aşteaptă să fie probleme", a subliniat Tohăneanu.
Secretarul de stat a mai declarat că autorităţile locale au principala atribuţie ca, împreună cu Poliţia Rutieră, să creeze condiţiile necesare pentru accesul populaţiei la vot, să intervină pentru deblocarea drumurilor care dus spre secţiile de votare şi să intervină în cazul în care sunt oameni blocaţi din cauza zăpezii.