Ministerul Energiei va aloca 500 de milioane de euro nerambursabili pentru primării, spitale şi şcoli

Panouri fotovoltaice. (iAgency)
Ana Ion
12.09.2026
Panouri fotovoltaice. (iAgency)
Ana Ion
12.09.2026

Ministerul Energiei pune la bătaie 500 de milioane de euro pentru noi capacităţi de producţie a energiei electrice din surse fotovoltaice, printr-un program finanţat integral din Fondul pentru Modernizare. Investiţiile vor trebui să includă obligatoriu şi sisteme de stocare a energiei, scrie Agerpres

Programul este destinat exclusiv entităţilor publice şi comunităţilor locale, care vor putea utiliza energia produsă pentru propriul consum. Scopul principal este reducerea costurilor cu energia necesară funcţionării serviciilor publice şi, implicit, diminuarea subvenţiilor şi compensaţiilor pe care statul le suportă de la buget.

Cererile se depun online

Solicitările pentru obţinerea finanţării vor putea fi depuse exclusiv online, prin platforma gestionată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Sesiunea de depunere începe pe 28 septembrie 2026, la ora 10.00, şi se va încheia pe 20 noiembrie 2026 sau mai devreme, dacă bugetul disponibil va fi epuizat.

Evaluarea proiectelor se va face după principiul „primul venit, primul evaluat”, cu condiţia ca solicitările să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate.

Evaluarea este programată pentru perioada 23 noiembrie 2026 – 2 martie 2027, iar semnarea primelor contracte de finanţare este prevăzută să înceapă la 8 februarie 2027.

Proiectele aprobate trebuie finalizate şi puse în funcţiune cel târziu până la 31 decembrie 2029.

Finanţare de până la 10 milioane de euro pentru un beneficiar

Finanţarea nerambursabilă poate acoperi 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, în limita a 10 milioane de euro pentru fiecare beneficiar, inclusiv în cazul sumelor aferente participării într-un parteneriat.

Valoarea sprijinului este plafonată şi în funcţie de capacitatea instalată şi de tehnologia utilizată:

  • 900.000 de euro/MW instalat, fără TVA, pentru proiectele care nu includ pompe de căldură;
  • 1,1 milioane de euro/MW instalat, fără TVA, pentru proiectele care includ şi pompe de căldură.

Printre cheltuielile eligibile se numără achiziţia de instalaţii şi echipamente noi pentru producerea energiei fotovoltaice, sistemele de stocare, pompele de căldură, lucrările de construcţie, precum şi serviciile de montaj şi punere în funcţiune.

Cine poate obţine banii

Lista potenţialilor beneficiari este extinsă şi include numeroase instituţii şi structuri publice.

Pot depune proiecte unităţile administrativ-teritoriale, respectiv primăriile de comune, oraşe şi municipii, precum şi consiliile judeţene. Sunt eligibile şi unităţile şi subunităţile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi structurile administraţiei penitenciare.

De asemenea, programul se adresează spitalelor publice, instituţiilor de învăţământ superior de stat, institutelor şi staţiunilor naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi centrelor sociale şi unităţilor de îngrijiri paliative finanţate din fonduri publice.

Pe lista beneficiarilor eligibili se regăsesc şi cultele religioase recunoscute oficial, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, precum şi serviciile publice de televiziune şi radio.

Prin acest program, autorităţile urmăresc să crească producţia de energie regenerabilă destinată consumului propriu al instituţiilor publice şi să reducă, pe termen lung, cheltuielile acestora cu energia electrică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos