Ministerul Economiei va prezenta noua Lege a Produselor Petroliere
alte articole
Ministerul Economiei, în calitate de elaborator principal, va prezenta Cabinetului de miniştri proiectul noii Legi a Produselor Petroliere. Potrivit "Infotag" , vice-premierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a făcut acest anunţ luni, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi speranţa că actul va fi susţinut de către membrii Guvernului, iar apoi, şi în Parlament.
"De data aceasta avem o poziţie comună cu Ministerul Finanţelor şi cu ministrul Anatol Arapu personal, care are o experienţă de activitate vastă în acest segment al pieţei", a menţionat Lazăr.
Ezitând să deschidă parantezele şi să prezinte toate inovaţiile documentului, Lazăr a spus că legea nouă va face mai liberală piaţa moldovenească, pentru că va permite importurile de produse petroliere pentru necesităţi proprii.
"Este vorba nu doar despre întreprinderi agricole, dar şi despre companii de transport care utilizează cantităţi mari de combustibil", a precizat ministrul.
Legea stipulează şi plafonul de rentabilitate, în funcţie de activitatea operaţională, excluzând achiziţiile companiilor care nu vor avea atribuţie directă la activitatea principală.
"De exemplu, dacă o companie va achiziţiona 10 jeep-uri, indicatorul de rentabilitate scade. Astfel, vom face legătura între rentabilitate şi activitatea operaţională", a declarat Lazăr, lăsând să se înţeleagă că indicatorul de rentabilitate se va micşora.
Totodată vice-premierul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr a declarat că Moldova coordonează ultimele detalii la textele Acordurilor de Asociere şi Zona de Liber Schimb cu UE, pe care le va parafa la summit-ul de la Vilnius "Parteneriatul Estic" pe 28-29 noiembrie. În acest sens oficialul a mai comunicat că textele ambelor documente vor fi coordonate la business-forumul din capitala Lituaniei, la care va participa acesta şi vice-premierul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrare Europeană, Natalia Gherman.
"Vom semna ambele texte pentru parafare, eu - Acordul cu privire la Zona de Liber Schimb, iar doamna Gherman - de Asociere RM-UE", a spus acesta.
Potrivit Spuselor lui Lazăr, în zilele ultimelor pregătiri, lucrul cu comisarii europeni are loc în regim on-line. Ministrul a răspuns la pretenţiile opoziţiei, care acuză puterea de "secretizarea" şi "intransparenţa textelor" Acordurilor de Asociere şi Zona de Liber Schimb cu UE.
"După procedura parafării acestor acorduri, le vom face publice, pentru a fi discutate şi examinate pe larg de către societate", a spus Lazăr.