Ministerul de Finanţe: La protestul de la Nădlac nu a participat niciun angajat al ANAF
alte articole
Ministerul de Finanţe anunţă că la protestul de joi dimineaţa, de la vama Nădlac, unde peste 100 de oameni au blocat DN 70, nu a participat niciun angajat al Fiscului. Primarul localităţii Nădlac a declarat, însă, pentru Agenţia de presă r/News, că la protest au participat angajaţi ai Fiscului şi ai primăriei, dar şi contribuabili din oraş.
“Angajaţii Fiscului sunt 13 oameni. Nu aveau cum să protesteze doar ei. S-au strâns oamenii din Nădlac care sunt afectaţi de desfiinţarea agenţiei Finanţelor Publice din Nădlac. Au fost şi angajaţi ai Fiscului, şi contribuabili, şi angajaţi ai primăriei oraşului Nădlac. Au fost peste 100 de persoane şi au stat aproximativ o oră, începând de la ora 10.00. Deocamdată s-a oprit protestul, oamenii au plecat spre case, dar dacă vedem că nu se întâmplă nimic, reluăm”, a declarat primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac.
Prezentarea acestor informaţii induc în eroare publicului, precizează Ministerul de Finanţe într-un comunicat remis joi Agenţiei de presă r/News.
Procesul de restructurare al ANAF este unul ireversibil şi are ca scop modernizarea şi eficientizarea instituţiei în vederea îmbunătăţirii capacităţii de colectare, dar şi a serviciilor oferite contribuabililor. Restructurarea ANAF reprezintă o precondiţie pentru implementarea „Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale”, proiect pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială, în valoare de 70 de milioane de euro, în data de 8 mai 2013, se arată în comunicatul Ministerului de Finanţe.