Peste 100 de locuitori ai oraşului Nădlac au blocat DN7

Epoch Times România
15.08.2013

Peste 100 de locuitori ai oraşului Nădlac, angajaţi ai Fiscului, dar şi contribuabili, au organizat un protest spontan, joi, pe DN 7 în apropierea vamei. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că în urma reorganizării ANAF două administraţii a finanţelor publice urmează a fi desfiinţate, iar oamenii vor trebui să se deplaseze 52 de km până la Arad ca să-şi rezolve problemele fiscale, a declarat, joi, pentru Agenţia r/News primarul localităţii Nădlac, Vasile Ciceac.

“Angajaţii fiscului sunt 13 oameni. Nu aveau cum să protesteze doar ei. S-au strâns oamenii din Nădlac care sunt afectaţi de desfiinţarea agenţiei Finanţelor Publice din Nădlac. Au fost şi angajaţi ai fiscului şi contribuabili şi angajaţi ai primăriilor oraşului Nădlac. Au fost peste 100 de persoane şi au stat aproximativ o oră, începând de la ora 10.00. Deocamdată s-a oprit protestul, oamenii au plecat spre case, dar dacă vedem că nu se întâmplă nimic, reluăm”, a declarat primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac.

Protestatarii au traversat timp de o oră, încontinuu, pe trecerea de pietoni. La faţa locului au ajuns jandarmi şi Poliţia Locală pentru a dirija traficul pe rute ocolitoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor