Mihai Goţiu, denunţ la DNA pentru tăierile ilegale de păduri
alte articole
Senatorul USR Mihai Goţiu a depus, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal cu privire la tăierile ilegale de păduri de pe Valea Topologului, din Munţii Făgăraş. Demersul vine după ce, în ultimul an şi jumătate, la solicitările liderului USR, fostul ministru al Apelor şi Pădurilor a dispus mai multe anchete ale Corpului de control, care au confirmat tăierile ilegale din zonă, fără ca acestea, însă, să fie oprite.
"Documentările pe care le-am făcut în ultimul an şi jumătate, împreună cu colaboratorii mei, şi răspunsurile oficiale primite după controalele pe care le-am solicitat, arată că nu avem de-a face cu cazuri izolate, ci cu o amplă activitate infracţională, care nu ar fi posibilă fără acoperirea unor funcţionari publici, atât la nivel local, cât şi la cel al conducerilor de gărzi forestiere şi minister. E frustrant şi revoltător ca o firmă care a fost prinsă că taie ilegal, să fie găsită în pădure după jumătate de an, continuând să taie tot cu încălcarea legii. Asta pentru că cineva din minister şi de la Garda Forestieră Suceava a 'uitat' să-i ridice certificatul de atestare!", a explicat Mihai Goţiu, membru în Comisia pentru Ape şi Păduri din Senat.
Potrivit liderului USR, la fel de revoltător a fost să afle că doi inspectori de la Poliţia Vâlcea au refuzat, iniţial, să meargă în control pe teren, alături de cei de la Garda Forestieră şi Garda de Mediu, iar după ce, în cele din urmă, au participat, nu au semnat procesele verbale de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor.
"Culmea, mama unui coleg al celor doi poliţişti, tot inspector la IPJ Vâlcea, este administratorul firmei prinse că taie ilegal în pădurea administrată de… tatăl poliţistului. Şi la fel de grav a fost să aflu că inspectori de la cele două gărzi, care şi-au îndeplinit atribuţiile onest, au fost îndemnaţi să întoarcă privirea, iar dacă nu au făcut-o au fost ameninţaţi şi chiar băgaţi în şedinţe disciplinare", a explicat senatorul USR.
Mihai Goţiu a mai adăugat că împreună cu colegii din USR sunt hotărâţi să pună capăt tăierilor ilegale de păduri din România.
Parlamentarii USR din comisiile juridice şi de mediu sunt într-un stadiu avansat cu finalizarea propunerii legislative prin care să fie înfiinţată o structură specială pentru cercetarea infracţiunilor de mediu, aceasta fiind una dintre priorităţile partidului în actuala sesiune parlamentară.