METEO: Cod portocaliu şi galben de ploi în mai multe judeţe din ţară
alte articole
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod portocaliu şi de Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni de la ora 10.00 până marţi la ora 10.00.
Codul Portocaliu este valabil de luni de la ora 15.00 până marţi la ora 03.00.
În ziua de luni, 28 iulie după amiază şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (28/29 iulie), în judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Argeş va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50...70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp.
Codul Galben este valabil începând de luni de la ora 10.00 până marţi la ora 10.00.
În perioada menţionată, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină.