Merkel s-a declarat deschisă să se modifice tratatele europene pentru a spori puterile UE în combaterea pandemiilor

Pierderea drepturilor, o chestiune de timp.
Cancelarul german Angela Merkel.
Cancelarul german Angela Merkel. (Captură Foto)

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat, miercuri, dispusă să sprijine modificarea tratatelor europene pentru a da noi puteri Uniunii Europene în vederea combaterii pandemiilor.

„Sunt de părere că Europa are nevoie de mai multe competenţe în domeniul sănătăţii”, a declarat Merkel la un eveniment organizat de Partidul Popular European (PPE), din care face parte formaţiunea Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului.

„Ar trebui probabil modificate tratatele Uniunii Europene în acest scop”, a adăugat şefa executivului german în timpul videoconferinţei, precizând că ea sprijină asemenea modificări dacă acest lucru are „un sens”.

Angela Merkel a criticat decizia anumitor guverne de a devia de la strategia UE de vaccinare. Merkel a criticat iniţiativa unor ţări de a folosi vaccinuri din Rusia sau China, atrăgând atenţia că nu este „deloc bine”. Vaccinurile chineze au o reputaţie foarte proastă în combaterea virusului Wuhan, iar serul Sputnik produs de Rusia este suspectat din cauza lipsei totale a datelor privitoare la testarea pe faza III.

„Nu cu aşa ceva se consolidează Europa”, a insistat Merkel.

Citiți și Efectul ciudat al vaccinurilor Sinovac: Ţările care îl folosesc raportează creşterea numărului cazurilor de Covid

Ungaria este una dintre ţările care foloseşte atât vaccinul rusesc, cât şi pe cel chinezesc, în programul său de vaccinare şi, mai mult, certificatele de vaccinare emise de Budapesta nu identifică serul cu care au fost inoculaţi purtătorii. Slovacia şi Republica Cehă au comandat de asemenea doze de vaccin rusesc şi au anunţat că nu vor să aştepte aprobarea AEM pentru a-l utiliza.

Totuşi, Republica Cehă doreşte să renunţe la această achiziţie ca urmare a recentei crize diplomatice cu Moscova, cât şi a unui scandal generat de vaccinurile Sputnik în Slovacia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe