Medvedev l-a îndemnat pe Trump să scape de Zelenski cu ajutorul CIA şi al armatei

Dimitri Medvedev (Thomas Peter/Getty Images)
Redacţia
26.10.2026
Dimitri Medvedev (Thomas Peter/Getty Images)
Redacţia
26.10.2026

Preşedintele american Donald Trump ar trebui să le încredinţeze Pentagonului şi CIA-ului sarcina de a se ocupa de liderul ucrainean Vladimir Zelenski, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

Pe o platformă de mesagerie de stat, acesta a scris că Zelenski “l-a luat la ţintă pe Trump” şi “îl tratează cu o lipsă de politeţe totală”. Printre reproşurile aduse preşedintelui ucrainean, Medvedev a menţionat sprijinul acordat lui Joe Biden, cererile de bani şi arme, precum şi “refuzul” de a accepta propunerile privind negocierile de pace, potrivit The Moscow Times.

În plus, Medvedev l-a acuzat pe Zelenski că continuă atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, contrar poziţiei lui Trump, că deturnează ajutorul american şi creează ameninţarea unui conflict nuclear între Rusia şi NATO.

Potrivit acestuia, preşedintele ucrainean “îl scuipă în mod regulat direct în faţă pe preşedintele SUA, ignorându-i apelurile şi aţâţând împotriva lui personalităţi importante din SUA şi Europa”.

Din punctul de vedere al lui Medvedev, acţiunile lui Zelenski aduc un prejudiciu mai mare intereselor Washingtonului decât Venezuela, Cuba şi Iranul la un loc.

“Ce să facă Trump cu un astfel de nenorocit? Răspunsul se găseşte în istoria americană. Trebuie pur şi simplu să-i cheme pe secretarul Apărării şi pe directorul CIA şi să le încredinţeze sarcina de a remedia această neplăcută neînţelegere… Metoda, locul şi modul nu contează”, a scris vicepreşedintele Consiliului de Securitate.

Anterior, Medvedev îi propusese lui Trump să pună în aplicare în Ucraina “scenariul venezuelean”, referindu-se la capturarea şi transportarea în SUA a liderului socialist al ţării sud-americane, Nicolas Maduro. În ianuarie, el a afirmat că mandatul lui Zelenski “a expirat de mult”, iar îndepărtarea acestuia de la putere este o chestiune de viitorul apropiat.

Pe 10 octombrie, Trump a declarat că Ucraina trebuie să aleagă un nou preşedinte care să poată “încheia o înţelegere” privind încetarea războiului cu Rusia. Şeful Casei Albe l-a criticat pe Zelenski a doua zi după ce a ajuns la un acord cu Putin privind livrările de motorină rusească pe pieţele americane şi mondiale.

Ucraina a criticat acordul privind combustibilul încheiat între Moscova şi Washington. Zelenski a subliniat că autorizarea Rusiei de a vinde produse petroliere reprezintă “o investiţie în război”.

După invazia rusă în Ucraina, au fost comise cel puţin 10 tentative de asasinat asupra lui Zelenski, a declarat în 2023 consilierul şefului biroului prezidenţial, Mihail Podoliak. El a afirmat că grupuri ruse de sabotaj şi recunoaştere, inclusiv cele legate de formaţiunile cecene şi de compania militară privată Wagner, au încercat în repetate rânduri să pătrundă în cartierul guvernamental din Kiev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos