MECMA a început procedura de selectare a consultanţilor pentru management privat în 48 companii

Epoch Times România
05.07.2012

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a demarat joi procedura de selectare a consultanţilor implicaţi în activitatea de recrutare a managementului privat în 48 de companii, se arată într-un comunicat al instituţiei.

”Procedurile avute în vedere stimulează implicarea a cât mai multor specialişti în resurse umane din ţara şi din străinătate, fără restricţii şi fără condiţiile artificiale utitilizate pentru a favoriza anumiţi participanţi. Pentru companiile cu capital integral sau majoritar de stat din portofoliul MECMA, procedura de implementare a guvernanţei corporative a început să fie implementată în mod corect din luna mai 2012, când, în urmă unei analize economice preliminare, au fost identificate 48 companii de stat aduse într-o situaţie financiară nefavorabilă şi care au nevoie, pentru a se putea redresa economic, de manageri profesionişti şi de o distanţare faţă de mediul politic”, se precizează în comunicat.

Documentaţia aferentă acestei proceduri este disponibilă din 5 iulie pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) la adresă www.minind.ro, fiind vorba de o procedura modernă şi transparenţa, din cadrul căreia au fost eliminate birocraţia sau condiţiile care pot îngrădi liberul acces al tuturor profesioniştilor interesaţi să se implice în procesul de redresare al companiilor de stat, potrivit MECMA.

”Implementarea managementului profesionist în 48 companii de stat nu este actualmente una din cerinţele minimale asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale dar este un mijloc de redresare economică, este o modalitate de implicare a tehnocraţilor în administrarea bogăţiei naţionale, este o cale pe care vom păşi cu hotărâre pentru a viabiliza sectorul economiei de stat”, se mai spune în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor