Marian Ceauşescu, îmbrăcat în Moartea cu Coasa, în faţa spitalului unde e internat Ion Iliescu

Marian Ceausescu (Captura video)
Loredana Diacu
11.06.2025

Cunoscutul protestatar Marian Ceauşescu s-a plimbat marţi, îmbrăcat în negru, purtând o mască şi coasă pe umăr, prin faţa Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Bucureşti, unde a fost internat fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

„Am venit degeaba, că Iliescu nu se ţine de cuvânt. A câta oară mă păcăleşte Iliescu? Mă roagă să vin să îl iau şi tot degeaba...Nu eşti de cuvânt, Ilici! Nu mai vin după tine, mă duc după alţii!”, a strigat Marian Ceauşescu în timp ce patrula prin faţa spitalului.

După scurta plimbare, Ceauşescu a plecat din faţa unităţii medicale. El a postat ulterior imaginile video însoţite de textul: „Povestea moartea păcălită de Iliescu (de 4 ori)” .

Reamitim că fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a fost internat de urgenţă marţi la Spitalul SRI din Capitală, unde se află sub supraveghere medicală la secţia de Terapie Intensivă, a relatat Antena 3, citând informaţii pe surse.

Informaţia, apărută iniţial pe surse, a fost confirmată de SRI care însă precizează că Iliescu este la spital pentru investigaţii.

„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06.2025, Ion Iliescu, fost preşedinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Agrippa Ionescu din Bucureşti, pentru efectuarea unor investigaţii. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată, manifestând o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat şi, în prezent, beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis SRI într-un comunicat de presă.

În ultimii ani, Iliescu, fost preşedinte acuzat de infracţiuni contra umanităţii, nu a mai apărut în spaţiul public, iar apropiaţii săi au vorbit în repetate rânduri despre problemele de sănătate cu care se confruntă. De altfel, el a fost audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990.

Ultima sa intervenţie publică a avut loc după alegerile prezidenţiale, când a transmis un mesaj de felicitare pentru Nicuşor Dan. În postarea de pe blogul său, Iliescu scria că victoria acestuia reflectă „o aspiraţie profundă a cetăţenilor pentru o conducere responsabilă, onestă şi orientată spre viitor”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor