Marga: Sunt tot mai mult probleme interne pe agenda Consiliului European, premierul nu poate lipsi
alte articole
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, joi seara, că pe agenda de lucru a Consiliului European de la Bruxelles sunt tot mai mult probleme interne, economice şi sociale ceea ce face ca prezenţa premierului Victor Ponta să fie obligatorie.
"Pe agenda Consiliului European de la Bruxelles sunt, de fapt, probleme economice şi sociale, probleme de joburi, de creare de joburi, probleme legate de acestea, probleme eminamente interne în sensul clasic, dar mai adaug încă un argument - problemele UE sunt tot mai mult probleme interne, în înţelesul că operăm înăuntrul unei uniuni. Dacă corelăm aceste argumente privind agenda Consiliului, putem corela şi cu reprezentarea altor ţări, atunci, este clar că primul-ministru nu poate lipsi de la acest Consiliu. Dacă merge preşedintele sau primul-ministru, amândoi, decid ei înşişi. Deci, cu siguranţă, va fi o discuţie, în zilele următoare", a spus şeful diplomaţiei române, la Realitatea TV.
Referindu-se la textul Constituţiei care prevede atribuţiile preşedintelui şi ale premierului, Marga a precizat că Legea Fundamentală are articole exacte.
"Constituţia spune limpede, în articolele referitoare la politica externă: 1- preşedintele reprezintă România, 2 - preşedintele semnează tratatele internaţionale ale României, 3 - preşedintele numeşte ambasadorii. (...) Pe de altă parte, Constituţia spune: Guvernul este cel care realizează politica internă şi externă a ţării, pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament. (...) Ar trebui să luăm în seamă şi următorul fapt: pe agenda Consiliului Europei de la Bruxelles sunt, de fapt, probleme economice şi sociale, probleme de joburi, de creare de joburi", a afirmat Marga.
El s-a declarat convins că şeful statului şi primul-ministru "se vor înţelege" asupra participării la Consiliul European, subliniind că e un interes al României de a fi bine reprezentată.
"Şi în România trebuie să ne obişnuim cu ideea că politica externă este, conform Constituţiei, concepută, elaborată, dacă vrem aprobată, executată în condiţiile unui pluralism al forţelor care sunt implicate", a mai spus acesta.