Marea Britanie anunţă sancţiuni împotriva coloniilor din Cisiordania. Israelul adoptă măsuri retaliatorii

Ed Miliband (Peter Macdiarmid / Getty Images)
Redacţia
09.09.2026
Ed Miliband (Peter Macdiarmid / Getty Images)
Redacţia
09.09.2026

Marea Britanie a acuzat guvernul israelian că închide ochii la “epurarea etnică” a palestinienilor, iar ministrul de Externe Ed Miliband a declanşat o dispută diplomatică prin anunţarea unor sancţiuni împotriva coloniilor israeliene ilegale din Cisiordania.

Atât Israelul, cât şi SUA au criticat poziţia Marii Britanii. Măsurile prevăd interzicerea importurilor provenite din coloniile ilegale din Teritoriile Palestiniene Ocupate şi sancţiuni împotriva persoanelor şi companiilor care furnizează servicii coloniştilor, potrivit dpa.

Israelul a anunţat propriile măsuri de retorsiune după ce Miliband a prezentat sancţiunile ca parte a unei schimbări de abordare privind relaţiile guvernului laburist cu administraţia premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Miliband a declarat că guvernul britanic consideră că ocupaţia întregii Cisiordanii este ilegală, depăşind astfel poziţia anterioară, potrivit căreia doar coloniile israeliene erau considerate ilegale.

El a mai spus că există tot mai multe dovezi că Israelul ar fi comis crime de război în Gaza.

Schimbarea de abordare a Marii Britanii sub conducerea lui Andy Burnham a provocat deja reacţii negative din partea Casei Albe a lui Donald Trump şi a Israelului.

Ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, a anunţat că, în cadrul unui pachet de măsuri de retorsiune, consulatul britanic din Ierusalim va fi închis.

El a mai spus că Israelul va interzice intrarea în ţară pentru 11 parlamentari britanici şi un activist, acuzaţi de ceea ce el a numit “activităţi antisemite şi anti-israeliene”.

Printre aceştia se numără fostul lider laburist Jeremy Corbyn şi veterana parlamentară laburistă Diane Abbott.

Răspunsul israelian a venit după ce Miliband a declarat în Camera Comunelor că este necesară o “nouă abordare”, din cauza că proiectul de dezvoltare E1 din Cisiordania ar face soluţia celor două state “neviabilă”, “tăind în două inima Palestinei”.

El a spus că în cei patru ani ai guvernării lui Netanyahu au fost aprobate mai multe colonii decât în cei 20 de ani anteriori şi că terorismul coloniştilor din Cisiordania este “răspândit pe scară largă”.

“Guvernul britanic este de acord că există o epurare etnică a palestinienilor în anumite zone ale Cisiordaniei — comisă de terorişti dintre colonişti”, a declarat Miliband în Camera Comunelor.

“Şi, prea adesea, guvernul israelian a închis ochii la acest lucru şi, mai mult decât atât, membri ai acestuia au făcut declaraţii şi au întreprins acţiuni pentru a sprijini strămutarea forţată a palestinienilor”, a continuat el.

Anunţând interzicerea importurilor de bunuri provenite din coloniile ilegale, el a declarat: “Nu cred că poporul britanic doreşte ca noi să sprijinim ocupaţia acceptând în magazinele şi supermarketurile noastre produse provenite din colonii”.

Un nou regim cuprinzător de sancţiuni va viza companiile şi persoanele care oferă servicii precum finanţare şi construcţii pentru colonii.

De asemenea, va fi interzisă publicitatea în Marea Britanie pentru coloniile ilegale.

Miliband a spus că legislaţia necesară pentru noul regim ar putea necesita până la nouă luni pentru a fi adoptată, dar a promis sancţiuni imediate împotriva “coloniştilor extremişti care au sprijinit sau incitat la acte de violenţă”.

Franţa şi Canada au anunţat, la rândul lor, că vor interzice importurile de bunuri provenite din colonii, în cadrul unei acţiuni internaţionale coordonate.

Miliband a mai spus că guvernul va respinge de acum toate cererile pentru exportul de arme şi echipamente care ar “contribui în mod semnificativ la ocupaţie”.

Poziţia Marii Britanii privind Gaza

În ceea ce priveşte Gaza, ministrul de Externe a spus că acolo au avut loc “traume şi suferinţe de neimaginat”, care reprezintă “o pată pe conştiinţa lumii şi a acestei ţări”.

Criticând implicit administraţia lui Sir Keir Starmer, în care a activat, Miliband a spus că noul prim-ministru Andy Burnham “are dreptate să spună că guvernul laburist nu a făcut suficient în faţa a ceea ce se întâmplă”.

De asemenea, ministrul de Externe a recunoscut că Israelul “are dreptul să nu trăiască sub ameninţarea terorismului josnic” şi să-şi apere teritoriul şi populaţia după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.

“Dar acest lucru nu poate justifica ceea ce s-a întâmplat în Gaza”, a spus el.

Miliband a declarat că evenimentele din Gaza, inclusiv acţiunile Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF), au fost analizate de organizaţii precum Comisia Internaţională Independentă de Anchetă a ONU.

“Concluziile acestor rapoarte reprezintă dovezi tot mai numeroase că se pare că au fost comise crime de război”, a spus el. “Şi sprijinim procesele juridice menite să stabilească acest lucru”.

Miliband, care s-a descris drept “un evreu britanic mândru”, a subliniat că sprijinul său pentru statul Israel este “de neclintit” şi că “disputa noastră este cu modul în care acţionează guvernul său”.

Reacţia Israelului şi a SUA

Saar a declarat: “Acţiunea britanică este distorsionată din punct de vedere moral şi reprezintă o ingerinţă flagrantă în afacerile unui stat suveran şi în procesul său electoral”.

Pe lângă Corbyn şi Abbott, interdicţiile de intrare îi vor viza pe Zarah Sultana din Your Party, parlamentarii laburişti Naz Shah, John McDonnell şi Richard Burgon, precum şi parlamentarii Verzi Hannah Spencer, Carla Denyer, Sian Berry, Ellie Chowns şi Adrian Ramsay.

Singura persoană vizată care nu este parlamentar este Fahad Ansari, directorul organizaţiei autointitulate “anti-sioniste” Riverway to the Sea.

Printre celelalte măsuri de retorsiune anunţate de Israel se numără retragerea reprezentanţilor britanici din Centrul Internaţional de Sprijin pentru Gaza şi încetarea programelor britanice de instruire pentru forţele Autorităţii Palestiniene.

La rândul său, ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a calificat acţiunea Marii Britanii drept “iraţională”.

“Simt că este o discriminare împotriva guvernului israelian. Este o discriminare împotriva poporului evreu”, a declarat el pentru emisiunea Today a BBC.

El a adăugat: “De asemenea, v-aş spune că nu ştiu dacă au analizat până la capăt consecinţele. Este ca şi cum ai arunca o piatră fără să ai idee unde va cădea. Şi înţeleg, Marea Britanie este o ţară suverană, poate face ce doreşte, dar şi SUA este o ţară suverană”.

Ministrul britanic din opoziţie pentru afaceri externe, Tom Tugendhat, a avertizat că interdicţia comercială nu va funcţiona şi că sancţiunile ar putea creşte şansele politicienilor radicali la alegerile din Israel.

El a remarcat că miniştrii laburişti avertizaseră anterior că “economiile Palestinei şi Israelului sunt prea interconectate” pentru ca interdicţia asupra produselor provenite din colonii să funcţioneze şi a adăugat că alegerile israeliene vor avea loc peste doar şapte săptămâni.

Potrivit lui Tugendhat, mulţi au susţinut, pe bună dreptate, că această măsură “va ajuta campaniile candidaţilor extremişti şi nu îi va ajuta pe cei care susţin o poziţie moderată pentru un Israel unit”.

Consiliul Liderilor Evrei a avertizat că interdicţia asupra produselor provenite din colonii “riscă să devină, de facto, un boicot al Israelului” şi l-a acuzat pe Miliband că “cedează presiunilor celor mai extremiste elemente ale societăţii britanice”.

“Extremiştii de stânga şi islamişti pe care guvernul încearcă să-i mulţumească nu vor fi niciodată satisfăcuţi, iar niciun guvern responsabil nu ar trebui să se supună cererilor lor”, a declarat un purtător de cuvânt al JLC.

Board of Deputies of British Jews a criticat, de asemenea, anunţul şi momentul ales, în apropierea sărbătorii Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc.

Organizaţia a declarat: “În calitate de britanici mândri care ne iubim ţara şi care avem, de asemenea, legături religioase, culturale şi familiale profunde cu Israelul, simţim o profundă durere în faţa acestei deteriorări a relaţiilor”.

“Suntem, de asemenea, afectaţi direct de intensificarea retoricii privind conflictul, inclusiv de politici care se concentrează asupra acţiunilor guvernului israelian şi nu abordează suficient responsabilităţile liderilor palestinieni şi ale actorilor ostili din regiune”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos